Din colecția "Cele mai frumoase poezii finale"
(!) ce minunat - să stai pe marginea uitării
de nicăieri şi de acum şi de atunci,
şi să spui plânsuri printre gene ambigene,
din suflet mult şi din irisuri foarte lungi (!)
(!) irisuri lungi şi verzi şi negre şi păcate,
irisuri smulse din uitare până când
tot ce se vede-i ofilit şi n-are unde
să se ascundă... şi rămâne lăcrămând (!)
(!) s-aude spaţiul cum dă timpul înainte,
s-aude timpul cum dă spaţiul înapoi,
şi eu aud, şi tu auzi - ce conjugare
şi declinare-ntr-un trifoi cu patru foi (!)
(!) s-aude şoapta sentimentelor înalte,
se vede umbra cărnii noastre - nu a fost
ceva mai sfânt decât atâta aşteptare
care ne ştie toată moartea pe de rost (!)
