MINUNĂ/ȚIE/MIE (cu Mihai Eminescu și Victor Cilincă)

MINUNĂ/ȚIE/MIE (cu Mihai Eminescu și Victor Cilincă)
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Din colecția "Cele mai frumoase poezii cvasibulevardiere rămase tablou"

!mi-i dor de tine, doamna mea!.../ nu cred că mi-a mai fost aşa

de când visam o fată mare/ dormind la umbră de cicoare,

şi-n rochie de stambă veche,/ şi cu cireşe la ureche,

şi greieri tremurând vioare/ cu mângâieri des crescătoare

prin somnul ei, prin visu-i care/ mă vrea, mă cere pe cărare,

să ascultăm o simfonie/ în doi: minună/ţie/mie,

şi-apoi, de-atâta aşteptare/ fără răspuns la întrebare,

să mergem până unde steaua/ ne strânge-n braţe, haimanaua!

!ne strânge-n braţe şi ne ceartă.../ s-o ardă focul?... să o ardă!

cică-ntre noi cu depărtare/ am scris, şi-am desenat cu cretă

un gard de spini şi vergi amare,/ şi-un câine care nu regretă

dacă ne muşcă sau ne latră/ când vrem, fără să vrem, lumină,

când alintăm cărbuni pe vatră..../ fiindcă dragostea-i puţină,

şi când mai dăm cu bâta-n baltă,/ în loc să ne scăldăm oleacă

şi să uităm în apa-i caldă.../ de dor şi foame să ne treacă,

de râs când omenimea plânge,/ de plâns când omenimea râde -

gata, îmi pun gheţari în sânge,/ umblu cu parul printre bâte

şi dau şi dau... până rămâne/ doar haimanaua... să ne-ngâne!

NEC PLUS ULTRA, Colecție

Divina Tragedia, Colecție

Citit 3666 ori Ultima modificare Duminică, 14 Ianuarie 2024 14:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.