
Gabriel Kolbay
Duhul praznicelor „Adormirii Maicii Domnului” şi „Martirilor Brâncoveni”
Sâmbătă, 21 August 2010 03:00 | Publicat în CULTURA
Autorităţile gălăţene n-au mai serbat cu fast partea laică a sărbătorii „Adormirii Maicii Domnului”. În biserici, însă, bine-credincioşii creştini au avut parte de zile cu o bogată încărcătură duhovnicească, care să tămăduiască şi să lumineze sufletul„Izbăvitoarea de secetă” s-a întors la AdamPotrivit Biroului de Presă al Arhiepiscopiei „Dunărea de Jos”, după un pelerinaj prin aproximativ 50 de parohii din Tecuci, Târgu Bujor, Covurlui şi Galaţi, Ico ...
Uite, o luminiţă!
Sâmbătă, 21 August 2010 03:00 | Publicat în CULTURA
În mijlocul comunităţilor de creştini adunate în biserici, gălăţenii a căror întreagă existenţă e construită pe baze solide - educaţie, omenie şi dragoste faţă de cei din jur - îşi pot găsi pacea sufletească şi curajul de se bucura din nou de viaţă. Zilele trecute, ne-a scris la redacţie profesorul Mălina Miron, plăcut surprinsă de activităţile socio-educative care se desfăşoară în jurul parohiei „Sfântul Spiridon” din Galaţi. Pentru aceia dintre dumneavo ...
Lungul drum spre viitoarea policlinică a Judeţeanului
Vineri, 20 August 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* Gălăţenii vor avea acces la investigaţii imagistice realizate cu ajutorului celui de-al patrulea aparat angio-RMN din oraş, primul dintr-un spital de stat * Se va construi şi se va reabilita * Dacă tocmai vă imaginaţi noul chip, ultramodern, pe care ambulatoriul îl va lua peste 1 an şi 4 luni, aveţi totuşi răbdare: mai e mult până departe şi va fi nevoie de investiţii mai mari decât au fost prevăzute în actualul buget * Ambulatoriul Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi v ...
Tânăr muşcat de şarpe
Joi, 19 August 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Un tânăr în vârstă de 26 de ani a ajuns la Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi după ce a fost muşcat de un şarpe, la Piatra Neamţ. Se crede că ar fi fost vorba despre o viperă, judecând probabil după necroza degetului de care a fost „capsat”. Totuşi, ar fi ciudat să fi fost vorba despre un şarpe cu un venin atât de periculos, având în vedere că tânărul a rezistat transportului de la spitalul din Piatra Neamţ până la cel de Urgenţă din Galaţi, unde i-a fost admi ...
134 de bilete de tratament
Joi, 19 August 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Casa Judeţeană de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CJPAS) a primit 555 de bilete de tratament pentru seriile cu plecare în perioada 1-4 septembrie. În urma distribuirii, mai sunt disponibile 134 de bilete, astfel: · pentru tratarea afecţiunilor reumatismale, 107 bilete la Lacu Sărat, · pentru afecţiuni reumatismal-respiratorii, 20 de bilete la Slănic Prahova, · pentru tratarea afecţiunilor reumatismal-ginecologice, 7 bilete la Amara. Solicitanţii pot ...
Vindecarea – un puzzle pentru pasionaţii medicinei
Joi, 19 August 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* În spatele însănătoşirii fiecărui pacient se ascund, adesea, eforturile conjugate ale multor medici specialişti cu experienţă * Un sistem care aproape şi-a dat duhul, din punct de vedere financiar, se bucură în continuare de medici pentru care tratarea şi vindecarea semenilor nu este doar o meserie, ci şi o menire * Poate o fractură, oricât de gravă, să ne ucidă? Evident, din nefericire, în unele cazuri, poate. În cele mai multe situaţii, însă, tratarea fracturii care n ...
Medicamente care ne pot ucide
Joi, 19 August 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* Substanţele care ne ţin în viaţă, atunci când suntem bolnavi, pot de asemenea să ne ucidă fulgerător * Diferenţa dintre un trai confortabil şi o moarte aproape sigură o face dozajul * Ca să nu vă puneţi viaţa în pericol, respectaţi cu precizie dozele indicate de medici atunci când vă administraţi tratamentul prescris * Dacă pastilele sunt cumpărate fără prescripţie, cereţi sfatul farmaciştilor * Nu puţine sunt cazurile de pacienţi gălăţeni care ajung în Ur ...
Harbuji la mâna a doua
Miercuri, 18 August 2010 03:00 | Publicat în ECONOMIE
* Cumpărăm pepeni mai mult de la intermediari decât de la producători * Preţurile sunt cam aceleaşi, în tot oraşul: minim 80 de bani kilogramul de pepene verde şi 1 leu cel de pepene galben * Evident, dacă vreun comerciant crede că pepenii lui au moţ, îi poate da şi mai scump * Mulţi producători au preferat, se pare, să vândă en-gross şi să nu-şi mai amărască traiul păzind săptămâni întregi movilele de harbuji * Viaţa producătorilor de pepeni nu e deloc una uşoar ...
Femeie moartă, la mal
Marți, 17 August 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Pescarii din zona plajei Dunărea au descoperit, astăzi de dimineaţă, cadavrul unei femei înecate. La faţa locului s-au deplasat imediat un echipaj al Poliţiei şi unul al Medicinei Legale. Identitatea femeii nu este cunoscută, iar vârsta ei este cuprinsă între 35 şi 45 de ani. Expertiza medico-legală şi ancheta demarată de oamenii legii vor face lumină în acest caz. Acesta este al treilea caz în ultimele săptămâni în care Dunărea scoate la iveală trupuri neînsufleţite. ...
Încă 8 victime ale caniculei
Marți, 17 August 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Din nefericire, din cauza temperaturilor foarte ridicate nu trece o zi fără ca mai mulţi gălăţeni să cadă pe stradă, răpuşi de căldură. „Până la ora 15.00, am fost solicitaţi să intervenim în opt cazuri de persoane care au căzut pe stradă, din pricina căldurii. În cele mai multe situaţii este vorba despre lipotimii, crize convulsive, accidente vasculare cerebrale etc. Peste 50 la sută dintre pacienţi au vârste de peste 50 de ani”, ne-a declarat, ieri după.amiază ...