Şi ne dădea câte o turtă/ de grâu, secară sau mălai, şi ne spunea la fiecare:/ cum o păstrezi, aşa o ai! Şi ne dădea câte o palmă/ ruptă din dragoste sau rai, şi ne spunea la fiecare:/ cum o păstrezi, aşa o ai! Şi ne dădea câte o vacă/ la iarbă pe picior de plai, şi ne spunea la fiecare:/ cum o păstrezi, aşa o ai! Şi ne dădea câte o carte/ cu zmei şi logofeţi şi crai, şi ne spunea la fiecare:/ cum o păstrezi, aşa o ai! Şi câte-o lacrimă curată/ pe vis, pe s ...

Da...mă latră un câine! Şi pe Tonitza-l scheaună! Pe Maica n-o latră! Ne spune că-l cunoaşte! Ne spune că se numeşte căţelul pământului! Şi-i de dinaintea lui Dumnezeu în această împărăţie! Şi în alte împărăţii! Da...căţelul pământului se aude! Tăcem! Îl ascultăm! Parcă latră anume! Parcă lătratu-i cu vorbe clare! Cu articulaţii limpezi! Mi se zburlesc pletele! Pentru că-n glasul câinelui disting o minune a liricii universale, a mentorului meu, poetul ie� ...

Aşa, ca dintr-un somn frate cu moartea, mă şterg la ochi... şi nu-mi vine să cred ce nu mai... văd! În afară de Muma Pădurii şi de Tudor Tonitza nu zăresc nimic! Şi doar n-am dormit, ca să-mi justific ipoteza că a fost un vis! Atunci, unde sunt ceilalţi? Unde au dispărut? De ce s-au ascuns? E o farsă? A fost adevărat? Oare cine se joacă de-a realul/abstractul, de-a fuga din sferă, de-a fuga din cub? Nu cumva sunt cel ce nu-s? Nu cumva nu-s cel ce sunt? Oare cine se ţine de � ...

secretul se-ntâmplă în râpa cea mare, în râpa cea mică, în visuri... şi-n urme de păsări prin aer... şi-n gânduri rămase acolo, s-adune, să scadă, să scurme prin umbre uscate, prin plânsuri uscate, prin strigătul mamei cu inimă frântă când susul nu dă nici o clipă de ploaie şi tata se-ndeamnă cu cerul la trântă s-aude, se vede-n sub/straturi... se află că taina aceasta-i zidită cu morţii când mâinile lor îndreptau adâncimea din templul iubirii, din lemnele po ...

Da, cum ar zice Caragiale, aprobăm pozitiv această întâmplare de lângă Poiana Vântului! Fiindcă, aşa trist şi adevărat, dinspre sudul Olteniei de nord, se aude Adrian Păunescu: „Se urcă Basarabia pe cruce/ şi cuie pentru ea se pregătesc/ şi primăvara jertfe ne aduce/ şi plânge iarăşi neamul românesc!// Noi n-avem nici un drept la fericire,/ mereu în casă moare cineva/ şi n-are ţara dreptul să respire/ şi nici pe-acela, simplu, de-a visa!// De-acolo unde s-a sfârşi ...

(!) şi mă uit cum tot pier/ printre mine şi cer cum mă sui mă tot sui/ unde „este” chiar nu-i unde „nu-i” a mai fost/ să-l învăţ pe de rost şi mai este şi-acum/ sigur singurul drum (!) (!) sigur singurul drum/ drept acu drept acu pentru cei care „da”/ pentru cei care „nu” printre mine şi tu/ printre tine şi eu dacă vrea dumnezeu/ astfel vrea dumnezeu (!) (!) şi mă uit cum tot pieri/ şi rămâi fără ieri şi rămâi fără azi/ şi tot (s)cazi şi tot (s)cazi ş ...

Sigur că da!... Noaptea stă cu capul pe genunchi, ca o eternă Aşteptare! Chiar şi Aşteptarea stă cu capul pe genunchi! Fiindcă trebuie să se întâmple ceva? Oare ce trebuie să se întâmple?... Dinspre miazănoaptea Moldovei de miazăzi, cam de la câteva mii de păsări-liră, ca distanţă, şi câteva mii de tei, ca depărtare, începe să se audă murmur de mire moldav! de mire trist şi singur! de mire mirat tocmai până dincolo de viaţă şi de moarte! de mire al pădurilor! d ...

când te-am rugat să vii la mine,/ acolo, jos, după apus, tu n-ai avut un strop de milă.../ şi ai plecat la cel de sus! e mai deştept - nu am ce zice -/ şi-i mai înalt, şi-i mai frumos - cum să refuzi atâta slavă/ şi să te duci la cel de jos? cum să dai ditai nesfârşire/ pe-un biet mărunt, biet pieritor? cum să laşi singură o steauă.../ şi tu să umbli după dor? când te-am rugat să vii la mine,/ acolo, jos, lângă mister, să fii o simplă efemeră/ lângă un simplu ef ...

Sigur că da!... Sunt toţi! Aproape toţi! Sunt aproape! Încă se mai apropie! Sunt mulţi şi deşi! Mai deşi decât copacii! Chiar şi Silvan îşi arată chipul fantomatic lângă sora lui geamănă, Maica Pădurii! Ea-mi face semn să încep! Şi el îmi face semn să încep! Ca-n arenele romane, în luptele cu gladiatori!... Sigur că da! Iată ce mi-a dictat glasul cestui Geniu al Codrului, atunci, în urmărirea cu topoarele, când am crezut că mi-a sunat ceasul morţii în Râpa Faso ...

Fenomen cu zece la singurătate,/ zece la citire, zece la candoare, zece la respectul faţă de tăcerea celei care cântă în amurg... şi moare! Fenomen cu fustă şi cu ochi albaştri, cu hap/sâni ca două portocale crude, arie din sfânta operă a pâinii/ care-n fiecare clipă se aude! Fenomen cu zece chiar şi la iubire, şi la ne/răbdare pentru toţi şi toate, şi la iertăciune, şi la-ngăduinţă, fenomen cu zero la greşeli/păcate! Fenomen cu braţe lungi până la mine, lungi ...