Casa boierească a primarului, transformată în muzeu şi salvată cu bani europeni (FOTO)

Casa boierească a primarului, transformată în muzeu şi salvată cu bani europeni (FOTO)
Intrarea iniţială a imobilului de patrimoniu, la o distanţă de zece ani: februarie 2009 - februarie 2019
Evaluaţi acest articol
(27 voturi)

Cu faţa măcinată până la cărămidă, pereţii umezi şi mocheta mustind de apa infiltraţiilor, Casa "Teodor Cincu", monument istoric de importanţă naţională, risca să ajungă ruină dacă nu era salvată cu bani europeni. Pentru superba casă boierească peste al cărei prag au trecut Regina Maria şi Regele Ferdinand şi care, din 1935, adăposteşte un muzeu, a fost a doua finanţare europeană câştigată. Primul grant, obţinut în cadrul Programului PHARE, s-a pierdut din cauza unui lung proces de revendicare. Litigiul este greu de înţeles, în condiţiile în care imobilul fusese donat tecucenilor de proprietarul său, fost primar al oraşului şi fiu al primului primar al Tecuciului. În 2015, Casa "Teodor Cincu" a renăscut din propria degradare, dar n-a scăpat pe deplin de problemele care i-au pus în pericol existenţa şi i-au obligat pe constructori să refacă parte din lucrările pe care abia le finalizaseră. Tot în timpul lucrărilor, s-a descoperit că lipsesc peste 2.600 de piese din bogatul patrimoniu al muzeului, fapt încă neelucidat.

Un ulcior de lut roşcat, decorat cu masca zeului Dionysos bătrân, descoperit în antica aşezare geto-dacică de la Piroboridava, a devenit imaginea-simbol a Muzeului de Istorie "Teodor Cincu" din oraşul Tecuci. Artefactul unic poate fi admirat gratuit, alături de zecile de comori expuse în vitrinele uneia dintre cele mai frumoase case boiereşti din sudul Moldovei.

Datată la finele secolului al XIX-lea, inclusă pe Lista Monumentelor Istorice de importanţă naţională din judeţul Galaţi, clădirea de pe strada 1 Decembrie 1918 nr. 36 - fostă Carol nr. 12 - le-a fost donată tecucenilor spre a deveni muzeu de Teodor Cincu, fost primar al oraşului. De altfel, Tecuciul de azi îi datorează enorm familiei Cincu: spitalul municipal, Biserica "Sf. Ioan", zeci de opere filantropice şi muzeul de azi.

O familie de filantropi

Potrivit Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi, clădirea care găzduieşte în prezent Muzeul de Istorie "Teodor Cincu" îi aparţinea, în anul 1885, lui Anton Cincu, personalitate a oraşului Tecuci, remarcat nu numai prin funcţiile deţinute - primar, deputat, ci mai cu seamă datorită actelor filantropice făcute pentru tecuceni.

"Proiectat şi construit de către un arhitect de origine italiană - cel mai probabil Giovani Culluri - a fost conceput ca imobil de locuit, exprimând gustul rafinat al comanditarului Anton Cincu, dorinţa acestuia de a realiza ceva cu totul deosebit, care să atragă privitorul", explică Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi.

Alături de numeroase donaţii către tecuceni, transmise prin testamentul redactat în iulie 1894, Anton Cincu îi lasă moştenire această casă fiului său, Teodor Cincu.

CITEȘTE ȘI: Monument istoric ajuns ruină, în centrul Galaţiului. Cum s-a ratat finanţarea europeană pentru salvarea Palatului Gheorghiu

La rândul său, pe 16 iulie 1934, acesta o dăruieşte oraşului, cu un scop precis: "Eu, Toader A. Cincu, am socotit (...) să ajut Primăria Oraşului Tecuci, în fruntea căreia tatăl meu, Anton Cincu, a fost cel dintâi primar, iar eu mulţi ani am stat de asemenea ca primar, pentru a se putea înfiinţa un muzeu original. În acest scop, donez Primăriei oraşului Tecuci imobilul proprietatea mea, situat în oraşul Tecuci, strada Carol nr. 12", a consemnat oficial, în calitatea sa de "redactor şi martor pentru identitate", P. Croitoru, "avocatul public al Judeţului Tecuci", după cum ne-a dezvăluit Marius Mitrof.

Voinţa donatorului s-a împlinit în noiembrie 1935, când în casa lui Cincu s-a deschis un muzeu de arheologie şi ştiinţe naturale. În 1941, Revista "Natura" din Bucureşti consemna că în saloanele "încăpătoare ale casei boiereşti Cincu se află astăzi instalat unul dintre cele mai frumoase muzee din ţară".

"Ceea ce a donat oraşului fostul primar Cincu este un adevărat palat, un imobil superb, considerat, cândva, «perla Moldovei»", spune Marius Mitrof.

Finanţare pierdută

În august 2005, imobilul ajunsese într-o stare jalnică: faţada roasă până la cărămidă, pereţii interiori erau umezi, iar mocheta mustea de apa infiltraţiilor. Ceea ce nu izbutiseră cutremurele distrugea pânza freatică! Muzeul avea nevoie urgentă de consolidare şi restaurare. Paradoxal, avusese banii pentru asta!

În noiembrie 2003, Primăria municipiului Tecuci semnase un contract de finanţare în valoare de 253.588 de euro, prin Programul PHARE. Fuseseră organizate licitaţii pentru lucrări şi dirigenţie de şantier, fiind desemnate şi firmele câştigătoare, dar totul avea să se năruie.

"Moştenitorul defunctului Anton Cincu, în baza Legii 10/2001, a revendicat imobilul în care îşi desfăşoară activitatea Muzeul Mixt Tecuci. Începerea lucrărilor a fost blocată de schimbările legislative intervenite cât şi de modificarea pretenţiilor reclamantului, care a determinat imposibilitatea implementării proiectului în condiţiile existenţei unui litigiu asupra imobilului", am aflat de la Primăria municipiului Tecuci.

În 2010, procesul s-a încheiat în favoarea Primăriei, dar era prea târziu: finanţarea fusese pierdută, iar muzeul - închis publicului de ani buni!

Punct şi de la capăt

Primăria Tecuci a fost nevoită să refacă toată documentaţia în încercarea de a accesa bani europeni. Pe 20 decembrie 2011, a fost semnat, în cadrul Programului Operaţional 2007-2013, Axa prioritară 5 "Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului", contractul de finanţare pentru "Reconversie funcţională, consolidare şi restaurare Muzeul Mixt Tecuci".

"Am reuşit, într-un final, să avem un proiect superior faţă de ceea ce existase pe vechiul proiect PHARE. Proiectul a mai avut o perioadă de cumpănă, fiind primul sub liniile de finanţare. Prin relocarea de fonduri am intrat în finanţare", declara, la acel moment, primarul Tecuciului, Eduard Finkelstain.

CITEȘTE ȘI: Se caută un restaurator pentru Casa ”Cuza Vodă”

Conform Primăriei, valoarea totală a proiectului era de 17.852.246 de lei, din care suma totală eligibilă era de 13.967.324 de lei fără TVA (finanţare nerambursabilă şi contribuţia beneficiarului), la care se adăuga TVA - 3.320.256 de lei şi valoarea neeligibilă estimată - 664.665 de lei cu TVA.

Principalele lucrări prevăzute vizau: consolidarea fundaţiilor, zidurilor şi planşeelor, protecţie împotriva umezelii excesive a zidurilor şi eliminarea fenomenului de igrasie, curăţarea şi restaurarea faţadelor cu recondiţionarea, repararea sau înlocuirea elementelor ornamentale, refacerea zidăriei şi a tencuielilor la forma şi dimensiunile originale, restaurarea componentelor artistice interior - exterior (stucaturi, straturi de culoare la pereţi şi plafoane), dotări interioare, refacerea şi amenajarea căilor de acces pietonale şi carosabile din incinta muzeului, iluminat interior, exterior şi ornamental.

Lucrări prelungite

Pentru execuţia lucrărilor de consolidare şi restaurare, Primăria Tecuci a încheiat, pe 10 august 2012, un contract în valoare de 14.795.680 de lei cu TVA, cu asocierea SC Tancrad SRL Galaţi - SC Dedal Bahamat SRL Galaţi - SC NS Consart 96 SRL Odobeşti. Administraţia tecuceană susţine acum că suma finală plătită pentru lucrări s-a ridicat la 14.897.490 de lei, din care finanţare naţională - 4.103.043 de lei, finanţare externă - 9.566.835 de lei şi cheltuieli neeligibile finanţate de la bugetul local - 1.227.610 lei.

"Pe 5 octombrie 2012 a fost emis ordinul de începere a lucrărilor, cu perioada de execuţie 8 octombrie 2012 - 8 decembrie 2013", ne-a comunicat administraţia tecuceană, precizând că, prin patru acte adiţionale, s-a mărit durata execuţiei, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile şi a infiltraţiilor.

CITEȘTE ȘI: Secţie modernă de radioterapie, construită cu bani europeni

Conform sursei citate, "după finalizarea lucrărilor de consolidare şi restaurare la corpurile A şi B, după punerea în funcţiune a centralei termice, s-a constatat că umiditatea în interiorul clădirii depăşeşte limitele admisibile, astfel că anumite porţiuni ale pereţilor se umezesc, iar pardoseala din parchet prezintă denivelări. Durata execuţiei lucrărilor s-a mărit de la 27 la 29 de luni, iar preţul contractului a crescut cu 399.654 de lei fără TVA, constând în lucrări suplimentare ce s-au efectuat din bugetul iniţial al proiectului (diverse şi neprevăzute), fără a fi majorat bugetul proiectului".

Administraţia tecuceană explică şi ce s-a întâmplat: "În zona respectivă, nivelul hidrostatic al pânzei freatice a fost ridicat în perioada precipitaţiilor peste limitele admise, apa s-a ridicat în pereţi şi s-a infiltrat în pardoseală, reluându-se anumite lucrări privind refacerea tencuielilor, picturilor şi pardoselilor".

Problema persistă

Lucrările au fost urmărite îndeaproape de arhitecţii proiectului, de dirigintele de şantier, toţi atestaţi de către Ministerul Culturii. Pe lângă reprezentanţi ai Ministerului Culturii, sosiţi de la Bucureşti, şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi a monitorizat lucrările, ridicând martori foto la fiecare inspecţie pe şantier. Micile imperfecţiuni, constatate la recepţie, au fost înlăturate ulterior, deoarece lucrările se aflau în garanţie.

"Pânza freatică aflată la adâncime mică a ridicat numeroase probleme constructorilor. Din discuţiile purtate cu executanţii lucrărilor şi cu cei care supravegheau respectarea proiectului, a reieşit că drenajul terenului, nefiind prevăzut în proiect şi neexistând fonduri suplimentare pentru acesta, nu a fost realizat. Aceasta este una dintre cauzele care au încă repercusiuni asupra lucrărilor executate şi, nu în ultimul rând, asupra monumentului istoric", ne-a declarat Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi.

Obiecte lipsă din patrimoniul muzeului

Lucrările de consolidare şi restaurare au mai fost marcate de un eveniment negativ. În decembrie 2013, când şantierul era în toi, iar multe dintre obiectele de patrimoniu fuseseră mutate în alte spaţii, s-a descoperit, în urma inventarului, că lipsesc peste 2.600 de piese şi a fost sesizată Poliţia. Dosarul a fost apoi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci.

"Referitor la dosarul în urma căruia s-a început urmărirea penală care a avut ca obiect elucidarea situaţiei patrimoniului mobil cultural al muzeului, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci ne-a transmis că s-a dispus prin ordonanţă clasarea cauzei privind infracţiunea de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 296 Cod Penal şi clasarea cauzei privind infracţiunea de furt prevăzută de art. 288 alin. 1 Cod Penal", ne-a comunicat acum Primăria Tecuci.

Instituţia precizează că: "procesul de inventariere şi reinventariere a patrimoniului cultural mobil ce aparţine Muzeului de Istorie «Teodor Cincu» Tecuci a continuat din anul 2009 până în prezent. Finalizarea acestui proces se va face la finele anului 2019, cu posibilitate de prelungire".

Moştenirea familiei Cincu

Pe 23 aprilie 2015, în prezenţa fostului preşedinte al României, Emil Constantinescu, muzeul şi-a redeschis porţile pentru public. În prezent, poate fi vizitat zilnic, între orele 9,00 - 17,00, accesul este gratuit, iar frumuseţea edificiului, cu evidentă inspiraţie din arhitectura neoclasică, te atrage în curtea împrejmuită.

Iniţial, intrarea în clădire se făcea din grădina de pe latura de sud, prin două uşi cu vitralii, care se păstrează şi azi. La fel şi mica porţiune de mozaic restaurat, pe care au călcat nu doar membrii familiei Cincu, ci şi Regina Maria şi Regele Ferdinand.

CITEȘTE ȘI: Palatul Episcopal al Galaţiului, vechi de 118 ani, restaurat cu bani europeni

"Din punct de vedere istoric şi documentar, există o menţiune în Memoriile Reginei Maria a României că în ziua de 1/14 august 1917 a călătorit de la Ghidigeni la Tecuci cu Sybil Chrissoveloni (soţia viitorului mare bancher Chrissoveloni) şi a vizitat un spital pentru răniţi, organizat în casa familiei Cincu, unde lucrau doi medici francezi", am aflat de la managerul Muzeului de Istorie, Viorel Burlacu.

În această clădire ar fi fost găzduit Regele Ferdinand, când, împreună cu delegaţia franceză condusă de generalul Berthelot şi cu generalul Eremia Grigorescu, ar fi luat decizia atacului de la Mărăşeşti.

Deasupra fostei intrări principale se află un turnuleţ pe care era inserat un medalion cu blazonul familiei, element care se poate observa şi astăzi.

Gust pentru pitoresc şi senzualitate

De îndată ce treci pragul Muzeului, intri în atmosfera vremurilor de odinioară. "Organizarea spaţiului interior aminteşte de saloanele încăpătoare ale caselor boiereşti, bine luminate pe cale naturală, cu uşi masive, pentru estetică şi asigurarea comunicării facile între încăperi, dezvăluind gustul pentru pitoresc şi senzualitate al proprietarului", explică Marius Mitrof.

În cea mai fastuoasă dintre încăperi, "pereţii înalţi, fragmentaţi de cei 14 pilaştri decorativi şi benzile cu ornamente florale pictate, sunt secţionaţi de mai multe uşi cu arhivolte şi de două ferestre. Motivele pictate de pe tăbliile uşilor alternează în mod inspirat cu ornamentele în relief ale plafonului dreptunghiular. O friză de factură renascentistă, decorată cu vrejuri ondulate de acant, delimitează, în mod discret, pereţii de plafon", spune Marius Mitrof. Încăperea merită să fie admirată ca o veritabilă operă de artă.

De la familia Cincu se mai păstrează sobele, un candelabru şi un vas decorativ din metal, împodobit cu amoraşi şi un corn al abundenţei.

Privind cu atenţie pictura uşilor, descoperi, din loc în loc, porţiuni mai închise de culoare: mărturia a ceea ce s-a găsit sub straturile de vopsea, pentru ca mai apoi să fie restaurat cu foiţă de aur.

Ce puteţi vedea în muzeu

Colţi, măsele şi un maxilar de mamut lânos, cranii de bour, bizon şi cerb gigant, o mandibulă de rinocer lânos - fosile descoperite în rezervaţia Rateş, la ieşirea din Tecuci spre Matca - sunt, cel puţin pentru copii, cele mai spectaculoase exponate ale Muzeului "Teodor Cincu". Asta fără a pune la socoteală exemplarul celei mai mici bancnote din lume, inclus în Cartea Recordurilor, sutele de vestigii - multe descoperite în antica aşezare geto-dacică de la Piroboridava - dar şi celebrul "otomobil" Ego 4/14, bijuterie a tehnicii din 1924, unic în România.

 

 

Acest articol a fost publicat pe www.PressHub.ro și www.viața-libera.ro în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio.

Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

 

Foto: Anca Melinte, arhiva ziarului "Viaţa liberă" şi pagina de Facebook a Muzeului de Istorie "Teodor Cincu" din Tecuci

Citit 10909 ori Ultima modificare Marți, 05 Martie 2019 00:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.