Bani din PNRR pentru vechile pavilioane de la Gănești

Bani din PNRR pentru vechile pavilioane de la Gănești
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Vechile pavilioane ale unității medicale de la Gănești, unde sunt internați pacienți cu boli psihice grave, vor fi reabilitate cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență, a anunțat președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea. 

Potrivit listei publicate miercuri, 2 noiembrie, de Ministerul Dezvoltării, proiectul Renovare energetică a Unității Medico-Sociale Gănești – Pavilion Central, Pavilion I și Pavilion II, în valoare totală de - 5.765.339,24 de lei cu TVA, depus de Consiliul Județean Galați, a fost acceptat pentru finanțare.

De asemenea, au fost aprobate și proiectele de renovare energetică a două clădiri administrative, situate pe strada Eroilor nr. 13A și, respectiv, nr. 16.

Reamintim, până în acest moment, s-a aprobat finanțarea prin PNRR și pentru reabilitarea Complexului Muzeal de Științele Naturii, contractul fiind deja semnat, precum și pentru renovarea sediului Bibliotecii „V.A. Urechia” și realizarea planului urbanistic zonal pentru aeroportul de la Galați. Valoarea acestor investiții este de aproximativ 35 de milioane de lei (7 milioane de euro).

Citit 2691 ori Ultima modificare Joi, 03 Noiembrie 2022 10:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.