Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”
(!) doamna mea, zi bună s-ai/ ca o nuntă pe doi cai!
sărutări nenumărate/ şi un mire cumsecade,
s-o înveţe pe mireasă/ cum cad fluturii pe casă
când mai plouă, când mai ninge/ şi când lacrima i-nvinge!
să-l înveţe cum se cade/ în sclavii şeherezade
când nu poate să priceapă/ cum că moartea nu-i degrabă,
cum ar vrea... (şi ea!)... să ai/ numai nuntă pe doi cai (!)
(!) s-ai zi bună, doamna mea.../ rochie lungă şi grea!
mirii toţi din lumea mare/ să se mire şi s-o care,
da, cu mâinile-amândouă,/ chiar de ninge, chiar de plouă,
chiar de mor până la nuntă!.../ cine, oare, mai ascultă?
cine, oare, mai aşteaptă,/ pur şi simplu, viaţă-n şoaptă?
cine, oare, mai pricepe/ că oricând putem începe
nuntă pe picior de plai:/ ne/murire pe doi cai (?!)
