Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”
Motto:
”se surpă dorul - marginile lumii (menghine reci) s-apropie de mine -
iar vine toamna, iarăși mor salcâmii, dar panta rhei tot panta rhei rămâne”
(Iolanda Cremene)
(!) simt inima morţii cum bate alături de inima mea,
şi-aud căprioara cum fuge spre moarte oricum, undeva (!)
(!) şi-un lup mai aud şi-i văd ochii prin bezn-alergând în zigzag -
ce fugă-i pe Aria Foamei... şi stau şi mă-ntreb ce să fac (?!)
(!) mă tem că pe Aria Foamei - zi, noapte, mereu, peste tot
doar moartea-i stăpână şi lege, şi n-are nici sud şi nici nord (!)
(!) mă tem că pe Aria Vieţii - sub semnul etern "panta rhei" -
rămâne doar inima morţii bătând până când... şi a ei (!)
