Spune şi tu: e dreaptă sau nu-i dreaptă
această cale spre ne/cunoscut?...
unii mi-au spus că-i singura, şi-i şuie,
şi-are sfârşitul tocmai la-nceput...
alţii mi-au spus că-i cea mai bună cale,
şi-i scurtă, foarte scurtă, parcă nu-i!...
eu sunt!? tu eşti!? el este!?... de-admirare,
ne întrebăm: al, a, ai, ale... cui (!?)
Spune şi tu: e plină sau nu-i plină
dormirea lui cu dinadinsul meu
trecut prin timp, prin vreme, prin visare
cu jug, proţap şi cruce şi resteu...
cu inimă, coş, loitră şi obadă,
cu dric, mănuşă, leucă şi butuc?...
unii mi-au spus că-i plină, fără margini,
alţii mi-au spus că trebuie să fug
din ceastă goală ademenitoare,
unde cobor taman când cred că urc,
şi invers...hai, te rog frumos... începe-mi
mărturisirea despre demiurg!
Spune şi tu: să cred că nu există
decât firimitura unui vis?
că n-am nici viaţă şi nu am nici moarte
dac-am bătut, şi nu mi s-a deschis,
dac-am strigat, şi nici măcar ecoul
nu mi-a răspuns?... ţi-aduci aminte când,
atuncea şi acolo, în căruţă,
pe calea dintre ceruri şi pământ,
ai dat în lacrimi şi-n mărturisire,
ai scormonit ne/cunoscutul meu
şi-ai spus că vrei să fiu curat... ca steaua,
tăcut şi serios... ca dumnezeu?!
