Care capăt? – (parcă) se aude dinspre împrejurul lui tot,
ca şi cum o confuzie/iluzie gramaticală/materială
stăpâneşte centrul afacerilor morfologice şi sintactice
ale majestăţii sale: cuvântul îndurerat în cot
şi-n întreaga lui dimensiune cu alură/pretenţie imperială
şi cu plus/minus zero însemnătăţi teoretice şi practice
pe toate scările ne/inventate şi suitoare/coborâtoare
până în agonia şi extazul acestui timp/spaţiu indiferent,
până în fundul şi în creştetul acestei armonii sfărmătoare,
până în eternitatea hâdă a cestui păcălici cu aer trivalent!
Care punct? – (parcă) nu se aude şi (parcă) nu se vede
şi (parcă) nu se ştie nimic despre starea/mişcarea pe loc,
despre imposibilitatea trecerii de acest perete continuu
până la in(de)finit!...şi, dacă nu credeţi, încercaţi, vă rog!