Acum nu-mi mai trebuie minte,/ şi pun numai sufletu-n joc!... Nimic nu mai stă la-ndoială.../ şi totul e simplu şi pur:/ nu am pentru ce să mai caut,/ nu am pentru ce să mai rog... nu-i nimeni să dea sau să ceară/ n-acest mic şi mare-mprejur!... Şi dacă nu-i nimeni, şi dacă/ nimic nu mai stă înainte, de ce să mai tulbur vro taină,/ vrun vis şi vro viaţă cu minte?... Alt fel, foarte bine se vede/ cum liniştea pierde contur în valma-vacarmul cu cifre,/ cu minus, cu plus ş ...

Această întrebare/mirare mi-a fost dată s-o aud într-o dimineaţă, cam pe la ora când ţărancele autentice prăşesc şi doinesc pe coclauri, nu trag aghioase-n iatac şi nu mănâncă răsărită şi bazaconii în cerdac, nu stau la cleveteală-n poartă şi nu se uită la Joiana cum crapă de foame la ieslea goală. Eram pe Zăpodie, cu mama, la prăşit porumb, runda întâi. Şi aveam şi praştia la brâu. O ciocârlie începe să se înalţe spre ceruri, în spirale liniştitoare, c ...

Pe fiecare frunză scrie toamnă, cu galben în caligrafii de vânt! mă iartă-mă şi bună seara, doamnă! mi-i frig, mi-i dor... şi parcă nu mai sînt! De ce mi-i dor? e singura-ntrebare! caut răspuns, zburându-mă în gol...!... eu, pasărea de-a pururi călătoare! de-a pururi rătăcindu-se de stol! Şi se anunţă brumă! şi se mai anunţă şi-un turnir de crizanteme! aşteaptă lănci şi mai aşteaptă cai! şi eu... heraldul gloriei supreme! În toamna asta nu mai plec de-acasă ...

(elegie întru memoria doamnei Aurora Spânu, plecată în braţele Luminii fără de sfârşit) E mâine, mamă... parcă ieri era un astăzi... dimpreună... dar nici gândul nu mă ducea să văd în locul tău cenuşa unui vis înflăcărându-l, înflăcărându-mi timpul până când începe punctul pregătit să vină în drumul meu, să-i spun şi să-i arăt cum ai făcut şi mi-ai lăsat lumină! E mâine, mamă... dar tu nu mai vii măcar aşa, o clipă, la fereastră, să vezi şi ...

Sunt bulgărul acela...cred că-l ştii... rostogolit în jurul firii tale când timpul meu, tac-tic, tic-tac, bătea ca un pui strâmb, cu aripi inegale... şi m-ai văzut, şi-ai spus că nu mă laşi departe, fără ploaie şi zăpadă, să mă usuc, să fiu biet lut uitat... că n-ai s-azvârli cu mine niciodată... şi-acuma stau pierdut în calea ta şi-aştept să se audă, să se vadă!   Sunt bulgărul acest, pe care-l calci şi îl azvârli, frumoaso, după mine, când sar în raiul t ...

Printr-o epistolie manuscrisă (amirosind a floare trecută de salcâm şi a fluture fără viitor) o domniţă rămasă de strajă la fereastra Cetăţii Neamţului, exact pe marginea sudică a Istoriei de nord, mă roagă să-i scriu despre noroc şi răbdare, despre resemnare şi aducere-aminte. Şi nu pot s-o refuz. Nu pot, deoarece mi-a  trimis şi o invitaţie în graţiile şi-n odăile sale cu parfum de levănţică şi gutui. Şi uite ce se spune-n acest pastel paranormal printre potco ...

Ş-astă dimineaţă fie-ţi bună, doamnă dinspre răsăritul cel mai răsărit dintre răsărituri înmuiate-n toamnă crizantemătoare până la sfârşit!   Ş-astă dimineaţă fie pentru tine cum era odată, când mergeai la deal, când mergeai la vale, să auzi cum vine trenul ca mătasea rochiei de bal!   Astă dimineaţă trece mai degrabă decât cea de mâine, trece mai târziu decât ieri...şi-mi spune c-a văzut o roabă lăcrămând la geamul timpului pustiu!   Roaba cea blaji ...

N-am ce să-ţi reproşez. Atunci, când te-am văzut la hora de Paşti, nici o femeie nu era mai frumoasă ca tine. Sigur m-ai văzut consternat şi aproape rezemându-mă de gard, nu cumva să pic prin colburi, nu cumva să-mi stea inima de atâta şi atâta năuceală. Sigur ai râs în sine-ţi, fiindcă pe dinafară n-ai desfăşurat măcar o miliardime de surâs ademenitor. Sigur mi-ai văzut lacrămile de naiv, de pur şi simplu. Lacrămi torenţiale. Lacrămi imposibil de controlat. Din ...

!toamna mea, spune-mi că ai/ o caleaşcă şi doi cai, şi un dor să vii la mine/... (frunză verde mărăcine)... unde nu-i decât acum/ o vecie şi un drum care duce două care:/ carul mic şi carul mare, încărcate cu adânc/... (frunză verde sălcii plâng)... şi cu nalt-serafic până/ unde steaua mea mă-ngână şi mă roagă să aştept/ liniştit, pe dealul drept şi pe valea înclinată/... frunză verde mult mai lată nu a fost cum e acuma/... cade steaua... cade bruma! !uite br ...

La prima vedere, n-am crezut că nu-i Ciprian Porumbescu într-o călătorire prin josul Moldovei de sus, dar fără vioară! O fi lăsat-o pentru odihnă?! O fi dus-o la-ncărcat baladele rămase prin susul Moldovei de jos?!... Pentru că apariţia sa-n perimetrul apropierii mele şi al celor prezenţi la o împrejurare de poezie, dar şi de muzică autentică şi aminte despre uitările inerente ale pe/trecerii universale, m-a rostogolit în braţele fascinaţiei de tip Laurenţiu Fulga, m-a p ...