Două dealuri cu lavandă şi un deal cu ghiocei am grijit în primăvară... dar tu n-ai venit să iei! ai minţit c-ai fost aiurea, nu ştiu unde, nu ştiu cum... toate au murit pe dealuri, toate-s pulbere şi scrum!... eu nu cer măcar a-mi zice unde-ai stat şi ce-ai făcut... sunt prea mic să tulbur starea Marelui Necunoscut!... Mi se spune Anonimeni, şi eu cred, pe toţi îi cred... ştiu c-am vrut să fiu (o dată) olecuţă de aed, însă mi-a stricat vioara şi mi-a pus pana pe foc u ...

Printre vârfurile copacilor se vede şi se aude cum Soarele, calm şi indiferent, se cărăbăneşte spre mereu acelaşi veşnic asfinţit. Muma Pădurii ne întreabă dacă (nu) plecăm acasă. Zice că ea n-are casă. Are casă peste tot, adică. Tonitza zice că mai stă, că satul său e la câteva sute de metri spre nord-vest. Cătunul meu e mai departe, chiar foarte departe. Dar n-am chef să plec. Îmi pun în gând să stau singur, lângă Poiana Vântului, toată noaptea. Să reconstit ...

Moto: „!nu-l mai plângeţi pe acela/ care vecinic singur nu-i,              plângeţi-l pe cel ce n-are/ Moartea şi Moldova lui!”                       [Cezar Ivănescu – Doina (Dorul de Moldova)] Am două Moldove... şi-s cel mai bogat/ în viaţă şi-n moarte, am satul în suflet, am sufletu-n sat.../ şi sfinte mi-s toate: şi gândul, şi visul, şi paşii, şi tot/ ce am şi mă-ndeamnă să caut (la sudul Moldovei de nord)/ cărarea spre toamnă, ...

Încet, cu mişcări desăvârşite, ca şi cum ar fi pentru ultima oară, Tudor Tonitza sapă groapa toporului. Cu toporul o sapă. Lângă crucea lui Anghel. Sapă şi zice uitându-se spre pământ, cu vorbe egale, măsurate o viaţă întreagă, parcă: "Auzi, tanti Mumă a Pădurii?! Auzi, nea Ion de la Zimbru?! Să iei viaţa unui om, aşa, doar pentru că a furat un harbuz!? Ştiţi că ucigaşii nu au păţit nimic, da? Şi ştiţi de ce, nu? Dacă nu ştiţi, vă spun eu! Cică nicăier ...

Sigur că da!... Frumoasă şi darnică Mumă a Pădurii mi-a scos Dumnezeu în cale şi-n timpul vieţii mele în/spre asfinţire! Iat-o, cu gesturi parcă legănătoare şi cu o blândeţe care a împăcat baba cu moşneagul şi fetele acestora, aşează pe şervet cele mai rare şi simple şi naturale mâncăruri din sudul Moldovei de nord, dar şi din nordul Moldovei de sud: chisăliţă din cireşe pădurence, amare şi mărunţele, câte o strachină la fiecare! o oală de lut, obişnuită ...

Ce vrei? ce faci? de ce mă târcoleşti? ce duh te smulge din astâmpărare şi te trimite-n infinitul meu mărunt, sfrijit şi gata să pogoare într-o absenţă plină cu prezent, într-o vecie grea, indiferentă?... (unde ai fost, viclean mântuitor, când căutam ieşirea din placentă... şi mă grăbeam să-mi lustruiesc afară augusta mea deşertăciune chioară?) Mi-ai zdruncinat opaiţul curat când am jurat pe literele tale, dar am văzut că sunt biet sfeşnic mort, un uricar naiv, ...

Nici nu termin bine de rostit "sub greutatea lemnelor de cruci", ultimul vers al poeziei despre pădure, şi Muma deja e-n şuvoaie de lacrimi. Jumătate de oră, şi ea şi nea Tonitza s-au uitat la mine ca nişte trăsniţi de-un fulger nevăzut. Parcă Cineva/Ceva le luase minţile. Parcă şi Vasile Anghel se miră de departe, mult mai departe decât dincolo de cruce. Parcă toate păsările, câte au mai rămas de la praştiile şi pietrele mele şi ale altora ca mine, s-au adunat deasupra ...

Tanti beladonă, tare mi-i mâhnire când te văd prin garduri singură şi-n floare... nimenea nu smulge nici o adiere din minunăţia ta vindecătoare! Tanti beladonă, viaţa mea din carne-i neagră, rea, bătrână... (parc-ar vrea să tacă)... toţi deştepţii lumii vin parasimpatici, scriu şi pun parafe: goană cardiacă! Tanti beladonă, tare mi-i ruşine să-ţi declar în faţă: inima mi-i dreaptă, chiar dacă se-ndoaie, chiar dacă se frânge... chiar dacă se rupe ultima ei tre ...

Domnule cal, aş vrea să mă primeşti în ochiul tău înlăcrimat şi mare cât ţara, cât istoria de când părinţii (toţi) i-au zis descălecare!   Te rog să mă primeşti numaidecât... (sunt un sătul de lene şi minciună)... din firea ta să văd (prin plânsu-ţi pur) dacă mai poate cineva să spună   ceva frumos despre acest ţinut sfinţit de-un dac şi legănat de-o dacă, ţinut în frâu de lifte şi barbari cu suflet mort, cu inimă săracă!   Domnule cal, să ştii c-a ...

E frumoasă Muma Pădurii! Toţi zic despre ea că-i femeie urâtă fiziceşte, dar şi sufleteşte...că-i urâtă de toţi cititorii, de toţi ascultătorii, de toţi surzii şi chiorii, de toţi ne/simţiţii, de toţi analfabeţii, de toţi cei care n-au habar că nu se poate o pădure Minunată fără o Mumă minunată!...Mă uit la ea cum stă încet rezemată de crucea „hoţului” Anghel Vasile...şi nici vorbă de asemănare cu vro Cloanţă, cu vro Zgripţuroaică ori vro Cotoroanţ� ...