Doamna Lui... și Fântâna cu Gura în Jos (V)
Vineri, 06 Iunie 2025 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Dumnealor, destinsele şi distinsele doamne din numerele trecute ale ziarului cu Divina Tragedia aşezată în colţul din dreapta, jos, pe pagina a doua, cum te uiţi şi citeşti frumos şi perpendicular, m-au avertizat că-s supărate leoarcă/fleaşcă pe condeiul meu! Fiindcă, precizează madamele, s-au simţit jignite-n evaziunea lor sentimentală, şi-n amorul lor paroxistic, şi-n sistemul lor periodic de conexiune la inefabil, şi-n adânca lor deschidere spre comprehensiune şi discer ...
la noapte, acolo, pe valea din sus,/ când luna răsare,te-aștept să vorbim poezii și să-mi dai/ cireșe amare!din vocile nopții, și multe și dulci/ cuvinte-or să vinăca niște secrete din care-am tot smuls/ atâta lumină!și-am dat și la alții, mereu, cât au vrut,/ să vadă cum toatese duc și ne-aduc - și din rai și din iad - / iertări și păcate!se duc și se-ntorc și se duc și se-ntorc/ mai bune, mai rele,în poame și-n păsări și-n ochii tăi mari/ și-n cărțile mel ...
Eşti prea pornită, doamnă Dor! La ce-ţi foloseşte înverşunarea asta? Măcar acu, mai ales că începe Săptămâna Patimilor, nu mai fi aşa aprigă! Fii mai oprită! Îţi stă foarte bine pe coordonate calme! Şi fizic şi psihic! Te-ai năpustit ca o pajură-nspre sufletul meu! Cu cele mai contondente cuvinte te-ai năpustit! Nu m-am aşteptat, jur că nu m-am aşteptat niciodată să primesc şi să citesc o asemenea scrisoare tocmai de la tine! Şi, îmi aduc destul de bine aminte, n ...
Ai să auzi când te-oi striga: MARIE,sunt sub sărutul sufletului tău,cel mai curat sigiliu al uimiriide sfânt şi sclav la bine şi la rău...când te-oi striga şi-oi spune că începesă-mi fie dor, din ce în ce mai dorde veşnicia ta tulburătoare:un fel de marş frumos în „la” minor...un fel de râs allegro ma non troppo,un fel de plâns discret în „fa” major???Ai să mă vezi când oi veni, atuncea,umil trecut, prezent şi viitor,naiv la poarta majestăţii tale,gata să urc ...
Doamna Lui... și Fântâna cu Gura în Jos (III)
Miercuri, 04 Iunie 2025 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
În finalul ultimei tale epistolii, pe care am primit-o ieri, în jurul mesei de prânz, chiar când păpam chişleag de post, zici exact aşa: „şi pulbere, ţărână din tine s-a alege,/ căci asta e a lumii nestrămutată lege;/ nimicul te aduce, nimicul te reia,/ nimic din tine-n urmă nu va mai rămânea”... şi mă întrebi dacă ai dreptate, dacă acest catren/epitaf component al unei poeme de Veronica Micle spune adevărul! Desigur, mi-a stat chişleagu-n gât cam până la limita ...
Mi s-au spus tot felul de minciuni despre această doamnă sublimă şi bacantă, însă nu ştiu ce mă face să cred că va să-(mi) fie o experienţă foarte interesantă! A trecut pe lângă mine de câteva ori, dar n-a vrut să se oprească nici o secundă - cred că avea întâlnire cu alt(ă) cineva mai înalt, mai înaltă, mai mărunt, mai măruntă! Când stă pe picioare, ea-i foarte înaltă, şi, când stă culcată, ea-i foarte lungă - pot spune că-i înaltă şi lungă până la ...
Doamna Lui... și Fântâna cu Gura în Jos (II)
Marți, 03 Iunie 2025 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Nu ştiu dacă m-am purtat frumos când am fost la tine, în crâşmă, pentru o sută de „Unirea” şi pentru o jumate de „Stejar”, eu fiind invitatul vecinului doamnei Lui, sora ta, care s-a măritat şi m-a lăsat baltă, să sufăr fără oprire şi consolare, să mă autodistrug sub povara durerii, să jur că nu-mi mai trebuie nici idilă, nici amor ghebos, nici sacrificare pe altarul iubirii, nici o relaţie cu nici o divă şi cu nici o mala/divă din universul vostru cel feminin ...
A murit Maria din vale!şi parcă nu am cuvinte să spun nimic,doar să-mi aduc aminte că m-a învăţatcât de mică-i distanţa dintre căldură şi frig!Doar să-mi amintesc despre un zâmbetşi despre o vorbă liniştitoarecând credeam că nu mai pot, că am să morde greutate şi de supărare!Doar să vă zic la toţi şi la toatecă mi-a umplut şi suflet şi blid şi pahar,şi cum întotdeauna mi-a spus „la revedere”,să nu mi se pară de tot în zadar!A murit Maria din vale!şi ad ...
DIVINA TRAGEDIA: Doamna Lui...și Fântâna cu Gura în Jos (I)
Luni, 02 Iunie 2025 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Prezint scuze şi te rog să mă ierţi, doamnă Lui! Nu ţi-am răspuns la ultima ta misivă deoarece, chiar când cumpărasem cerneală proaspătă şi-mi meşterisem un toc din hlujan, a trecut vecinul tău pe la mine şi mi-a spus că te-ai măritat! Desigur, am plâns torenţial pe umărul lui, iar el, ca să mă consoleze, cică, m-a invitat la un coniac „Unirea” şi la o bere „Stejar”, în barul unde serveşte sora ta, doamna Cri! Mă crezi ori nu mă crezi, consumul meu fizic şi ...
Din colecţia „Cele mai frumoase poezii cvasi/bulevardiere rămase tablou” CIORI CONTEMPORANE (pastel nonstop)
Luni, 02 Iunie 2025 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Moto:„Când îi zăresc pe stradă/ mă-ntreb ca-ntâia oară:/cum a putut un vultur/ să scoată pui de cioară?” (George Topârceanu) (!) credeam că toate păsările vor să cânte –trăgeam în ciori cu ouă de privighetoare –însă, apoi, au început să mă-nspăimântecând am văzut privighetorile că suntdin ce în ce mai triste şi mai rare (!) (!) m-am întristat şi m-am întors acasă –pe apa sâmbetei dădusem arma –un cor afon de ciori contemporanemânca privighetori ...