(Te)-ai răsărit dintr-un demult îndepărtat,blândă şi dreaptă, într-o margine de sat –şi-ai râs şi-ai plâns şi (te)-ai crescutpentr-un mărunt necunoscut,arătătoare de la nord până la sud!Şi tot aşa, noapte de noapte, zi de zi,ai mers cu mine printre-a fi şi a nu fi –şi te-ai nălţat şi stai mereudeasupra sufletului meuşi-mi luminezi cărarea în/spre Dumnezeu!A fost frumos, tulburător...şi ce frumostu mergi pe sus, şi eu, şontâc-şontâc, pe jos –aşa o fi, ni ...

Maria nu mai zice nimic! Zice că-i cel mai frumos şi trist poem despre plecare! Zice că regretă...şi n-o să se ierte niciodată pentru că nu a vrut să-mi dea mâna! Dar se bucură că sunt de acord să ne suim împreună, acum, la cer, pe scara pe care, iată, ne-a dat-o Dumnezeu aşa de repede! Nici măcar nu-mi mai pasă, nu mă mai interesează că n-am să mai ajung la tata şi la mama, cu lemnele pentru scară! Lasă, că n-or să se supere ei atâta de tare, mai ales că mama o adm ...

Sigur că da! O aud pe Maria cum adoarme în inima pădurii!...Sigur că da! Cred că şi Maria mă aude cum adorm în inima pădurii!...Doamne ce sfântă-i această stranie adormire în inima pădurii! Să a/dormi în inima nopţii şi în inima pădurii, iată singurătatea singurătăţii unei sfinte Doimi! Fiindcă, pasămite, ce putem fi, eu şi Maria, altceva, decât o sfântă Doime?!...Ce frumos doarme Maria! Oare eu ştiu să dorm la fel de frumos? Oare ce visează Maria? Oare nu cumva ...

De mâine, când voi fi cais,/ te rog să laşi geamul deschis,să vezi cum urc la cer, pe brânci,/ să văd cum stai şi râzi şi plângi!De mâine, când voi fi gutui/ cu suflet verde-amărui,te rog să-mi zici gata la nai,/ să văd cum plângi şi râzi şi stai!De mâine, când voi fi alun/ şi va să vreau ceva să-ţi spun,te rog s-arunci cuvinte-n crengi,/ poate așa mă înţelegi!De mâine, când voi fi măslin/ la care toţi sperjurii vinşi fură rod şi fură dor,/ te rog să mă ...

Maria-mi şopteşte că-i ostenită de atâta viaţă, de atâta nuntă, de atâta supărare, de atâta timp şi de atâta vreme...şi că vrea să se hodinească! Să se hodinească! Dacă-i nevoie, pot să-i şi des/cânt de leagăn şi de legănare! Dacă trebuie, pot s-o leagăn pe picioare! Dacă trebuie, pot să-i recit cele mai frumoase poezii de dragoste, pot să-i aduc aminte cele mai minunate clipe din viaţa şi din moartea cuplurilor romantice absolute!...Sigur că da! N-o văd, dar ...

(!) sub ochiul Resemnării, necruţător şi calm, văd Liniştea...şi-o caut în Taina unui Psalm al Lacrămii trimise spre-adâncul meu mărunt, din naltul VEȘNICIEI pe care n-o ascund de-a lungul ori de-a latul vreunei vorbe goale, pe care-o duc în Crâşme şi o duc şi-n Catedrale, o duc şi în ISPITĂ, şi-n braţe...şi-n CUVÂNT îi caut LOC de LEAGĂN pe veci...din când în când (!)   (!) sub ochiul Resemnării, sever şi dinadins, aud şi văd Surpare continuă-n Cuprins, surp ...

Încet-încet, nemaipomenit de încet, începe să se vadă şi să se audă cum se lasă seara următoare! Seara de duminică, adicătelea! Maria, încă în rochie de nuntă, se uită la mine şi-mi spune că vrea să se îmbrace în rochia „civilă”! Şi zice, ca şi cum n-aş şti, că trebuie să se dezbrace, mai întâi! N-am nimic împotrivă! Şi mai zice, ca şi cum n-aş şti, că nu trebuie să mă holbez când se dezbracă şi se îmbracă! Iarăşi nu am nimic împotrivă! Mă d ...

Moto:„Nadir latent! Poetul ridică însumarea/ de harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi/ şi cântec istoveşte: ascuns, cum numai marea,/ meduzele când plimbă sub clopotele verzi!” (Ion Barbu – Joc secund) De ce trăieşti gândindu-te că moridevreme sau târziu sau totdeauna?că ţi se face silă, uneori,de cum răsare şi apune lunaindiferentă, rece la urâtşi la frumos şi la eternitate?Nu-i mai uşor să fii, numaidecât,nepăsător la cele ne/curate,la toate cele sfinte ş ...

Tăcere lungă. O oră. Două ore. Trei ore. Apoi, ca şi cum toate au un capăt de început, dar şi de sfârşit, Maria-şi continuă destăinuirea: „Mârlanul nu a stat nici măcar la dezgătirea miresei, aşa de zor îi era să dispară cu banii! Şi toată lumea de la nuntă m-a căinat! Toată lumea din partea mea! Că cei din partea lui ţin cu el! Cică aşa-mi trebuie, dacă mi-i gândul la tine! Că toţi ştiau când şi cum mi-ai cerut mâna! Şi toţi credeau că eu am să mă dau ...

(!) dacă ai şti cât/cum a fost să-mi pară răucă am pierdut tot ce era blând şi frumoscând ai plecat spre mai demult, unde mai suntpăsări şi sălcii şi FÂNTÂNI CU GURA-N JOS (!)(!) spre mai demult, şi mai demult, tocmai atunci,tocmai acolo, unde „când” n-are trecut –şi nici eu n-am şi nici tu n-ai nimic, nimic –tocmai atunci, când „unde” n-are început (!)(!) mă uit din urmă cum te pierzi şi cum încetintri-ntr-o casă, într-un bulgăre de lut,intri-ntr-o piat ...