Gabriel Kolbay

Gabriel Kolbay

Agrocov, a doua ca nivel al despăgubirilor de secetă

Vineri, 15 Ianuarie 2016 08:00 | Publicat în SOCIETATE
Peste 4.500.000 lei are de încasat omul de afaceri Adrian Porumboiu, prin societatea sa, Comcereal SA, ca despăgubire, de pe urma pierderilor înregistrat vara trecută, în câmp, din cauza secetei. E cea mai mare despăgubire care urmează să se plătească unei societăţi, la nivel naţional, potrivit datelor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA). După Comcereal SA, din punct de vedere al valorii despăgubirilor, urmează Agrocov SRL Galaţi, care are de primit 1. ...

ANUL COMEMORATIV al Sfântului Antim Ivireanul

Joi, 14 Ianuarie 2016 05:00 | Publicat în SOCIETATE
* Despre predicile mitropolitului Antim au scris George Călinescu, Mihail Sadoveanu şi istoricul Nicolae Iorga * Datorită muncii sale s-au tradus textele liturgice în română * A tipărit peste 60 de cărţi, în condiţiile tehnice de la 1700 * Un talent plurivalent, închinat lui Dumnezeu şi valorificat datorită inspiraţiei domnitorului Constantin Brâncoveanu * O documentaţie bogată privind opera Sfântului Antim Ivireanul găsiţi la Biblioteca "V.A. Urechia" şi la Muzeul Isto ...

KAUFLAND a făcut, în 2015, AFACERI de două miliarde de euro

Miercuri, 13 Ianuarie 2016 03:00 | Publicat în ECONOMIE
Kaufland România (care are şi în Galaţi trei supermarketuri) a atins în 2015 cifra de afaceri de două miliarde de euro. Cu peste o sută de magazine deschise în România, nemţii de la Kaufland îşi propuseseră să ajungă la această cifră de afaceri record abia în 2018, dar iată că şi-au îndeplinit obiectivul intermediar cu trei ani mai devreme. Pe segmentul său de piaţă, potrivit analiştilor, Kaufland a devenit lider în România încă din 2011, mizând pe preţuri reduse ...

DEFRIŞĂRILE ILEGALE, vulnerabilităţi ale siguranţei naţionale

Marți, 12 Ianuarie 2016 12:00 | Publicat în SOCIETATE
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat o lege potrivit căreia defrişările ilegale pot fi considerate vulnerabilităţi ale siguranţei naţionale. Este vorba, mai exact, despre defrişările ilegale care afectează mai mult de un hectar şi de rărirea unei suprafeţe de pădure cu mai mult de 50 la sută faţă de prevederile amenajamentului silvic. Potrivit datelor prezentate de Romsilva, la finele anului trecut, din totalul de 36.713 ha de pădure, reprezentând fondul forestier gălă ...

Gălăţenii merg tot cu RABLE. Ce MAŞINI s-au CUMPĂRAT în oraş în 2015

Vineri, 08 Ianuarie 2016 00:00 | Publicat în AUTO
* Doar 11 la sută dintre maşinile înmatriculate în 2015 au fost noi * De la un an la altul, parcul auto local se îmbogăţeşte cu câteva mii de automobile Piaţa românească de automobile a crescut, în primele 11 luni ale anului trecut, cu aproape 17 la sută faţă de aceeaşi perioadă din 2014, informează Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) din România. E o creşte remarcabilă, pentru un singur an, care indică faptul că românii au dus-o un pic ...

Află ce ai voie să faci de Sfântul Ion

Joi, 07 Ianuarie 2016 00:00 | Publicat în EDITORIAL
"Boboteaza, o sărbătoare periculoasă. Află aici de ce", titra ieri pagina de Facebook a celui mai bine vândut ziar colorat din România. Parcă te şi trece un fior când citeşti. Cum, adică, sărbătoare periculoasă? Ce rău te-o paşte? Deschizi articolul cu o strângere de inimă şi, înainte să începi să citeşti, îţi faci repede, în minte, inventarul dimineţilor de sărbătoare: la spălat n-ai pus, curat în casă e, instalatorului i-ai spus să vină vineri, când nu va fi ...

BOBOTEAZĂ la 2 grade Celsius, la Galaţi. Un profesor a SCOS CRUCEA din apă (FOTO)

Joi, 07 Ianuarie 2016 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Mii de gălăţeni au venit miercuri, 6 ianuarie, pe Faleză, ca să participe la slujba de Bobotează. Ca în fiecare an, a slujit, în faţa bisericii Precista, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de un sobor de preoţi. Au fost la eveniment şi reprezentanţi ai autorităţilor şi lumii politice, dar nu la fel de mulţi ca în alţi ani. După slujbă, 11 tineri au sărit în apele reci ale Dunării, ca să prindă crucea de lemn pe care Arhiepisco ...

BOBOTEAZA scoate mii de gălăţeni pe Faleza Dunării

Miercuri, 06 Ianuarie 2016 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Sfinţirea apelor de Bobotează începe miercuri, 6 ianuarie, pe Faleza Superioară, după ora 12,30. Ca în fiecare an, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, slujeşte de dimineaţă la Brăila şi apoi vine la Galaţi, unde oficiază slujba pe esplanada din faţa Bisericii Precista, împreună cu un sobor de preoţi şi în prezenţa autorităţilor. Cu siguranţă, se vor găsi şi anul acesta câţiva curajoşi care să sară în apele reci ale Dunării, dup ...

Administraţia Pieţelor vrea să afle PĂREREA CLIENŢILOR

Marți, 05 Ianuarie 2016 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Asociaţia Administratorilor de Pieţe din România (AAPR) a hotărât, la finele anului trecut, să realizeze un studiu din care să afle cum le-ar plăcea clienţilor din oraşe să fie pieţele. "Proiectul va respecta toate etapele necesare în elaborarea unei strategii câştigătoare şi va fi coordonat de experţi în materie. Cel mai important pas în acest proces este cunoaşterea în profunzime a ceea ce îşi doresc consumatorii români din mediul urban. În acest sens, începând cu ...

Gălăţeni, să uimim lumea în 2016!

Marți, 05 Ianuarie 2016 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Nu-i musai să fim la fel de deştepţi ca Victor Vâlcovici, să scriem ca Hortensia Papadat Bengescu sau să cântăm ca Nae Leonard ca să fim gălăţeni care uimesc lumea! De fapt, am putea să nu urmăm calea niciunuia dintre cei peste o sută de oameni remarcabili pe care "Viaţa liberă" i-a inclus în galeria „Gălăţeni care au uimit lumea”. Ei au avut destinele lor, noi le avem pe ale noastre. Până să lăsăm o lume întreagă fără grai, am putea să începem şi altfel să ...
Pagina 73 din 423