Nu-i musai să fim la fel de deştepţi ca Victor Vâlcovici, să scriem ca Hortensia Papadat Bengescu sau să cântăm ca Nae Leonard ca să fim gălăţeni care uimesc lumea! De fapt, am putea să nu urmăm calea niciunuia dintre cei peste o sută de oameni remarcabili pe care "Viaţa liberă" i-a inclus în galeria „Gălăţeni care au uimit lumea”. Ei au avut destinele lor, noi le avem pe ale noastre. Până să lăsăm o lume întreagă fără grai, am putea să începem şi altfel să îi uimim pe oamenii care ne privesc. Spre exemplu…
Putem uimi şi (doar) prin politeţea şi manierele noastre. Dacă avem mintea deschisă şi învăţăm să ne comportăm cum se cuvine şi când ne nimerim la vreo masă cu protocol, şi după ce ni s-a rupt punga cu gunoi în mijlocul străzii sau după ce tocmai ni s-a băgat cineva în faţă, la coadă la casă, avem şanse bune să-i uimim pe cei din jur. Nici nu-i mare lucru de făcut, pentru că - poate fără să ne dăm seama - ne-am obişnuit într-atât cu bădărănia, încât un om educat, prietenos, cu o purtare simplă, le-ar atrage imediat atenţia celorlalţi ca el. Adică tocmai celor care contează pentru viitorul oraşului.
Şi prin cultura noastră putem uimi. Într-o ţară în care Florin Salam a strâns, în 2015, peste 30 de milioane de afişări cu o manea, pe Youtube, e mare lucru să poţi spune ce muzici au scris George Enescu şi Ciprian Porumbescu sau ce şi unde a cântat Nae Leonard. Chiar dacă nu asculţi muzica asta, măcar să ştii câte ceva despre ea. Poate că nici asta nu vă pare mare lucru. Totuşi, este. Sau, mai bine spus, lipsa unor astfel de cunoştinţe reprezintă un mare gol în inimile şi sufletele noastre. Şi nimeni n-ar fi uimit dacă noi ne-am mulţumi să trăim în uitarea noastră confortabilă, hrănită cu manea şi cu reality-showuri cu ţaţe şi crai de penitenciar. Dar poate că mulţi s-ar mira văzând că şi omul sărac şi fără multe clase ştie cum arată câteva sculpturi ale lui Brâncuşi.
Am uimi, fără doar şi poate, dacă am hotărî odată ce anume vrem de la oraşul nostru şi de la oamenii pe care i-am ales să-l conducă. Sigur că niciodată nu vom fi cu toţii de acord. Dar dacă fiecare dintre noi s-ar implica, după puteri şi cu bune intenţii, alta ar fi treaba. Să fi existat un proiect susţinut de 20.000 de oameni, pe care Primăria să îl ţină la sertar… Altfel am putea ridica glasul la administraţie. Altfel ne-ar privi lumea.
Le-am face fără doar şi poate noi, gălăţenii, o surpriză tuturor, dacă în loc să ne declarăm scârbiţi de politică şi de hoţie, ca toată lumea, am învăţa cum funcţionează administraţia. Să ştim noi sigur în baza căror legi şi regulamente de funcţionare a instituţiilor ajung oamenii politici în diverse demnităţi publice. Să ştim clar care le sunt obligaţiile, ce fac de fapt, cine ar trebui să le sancţioneze lenea şi nu o face… N-ar fi deloc puţin lucru. Sigur că hoţul, politician sau nu, tot hoţ rămâne în sufletul lui, indiferent ce i-ai face. Dar, de obicei, hoţul e şi un mare fricos, iar de la un om informat şi sigur pe el - cum am putea fi noi, cei mulţi - e mai periculos şi mai greu să furi.
Am uimi lumea dacă noi, cei mulţi, de toate vârstele mature, am face eforturi mici ca să fim oameni cumsecade, interesaţi sincer de prezentul şi de viitorul nostru. Am fi mai activi, mai optimişti şi mai greu de dus cu vorba. Am avea motiv să sperăm la mai bine.
