Cred/consider că-i cel mai dificil şi riscant să dau lucrare de control la ne/sfârşit. Şi în care, bineînţeles, trebuie să mă refer la ne/sfârşit, trebuie să mă ocup numai de ne/fârşit, trebuie să ocup ne/sfârşitul. Şi, apoi, după toate acestea, ce mai fac? Oare ce pot pentru ca să mai fac după ce am să-mi văd sacii în car? În nici un caz, nu ştiu cum voi proceda. Însă, tot în nici un caz, n-am să spun (ca nerodul)... tu-i mama lui de morar! Nu-i mai bine să vă ...

secretul se-ntâmplă în râpa cea mare, în râpa cea mică, în visuri... şi-n urme de păsări prin aer... şi-n gânduri rămase acolo, s-adune, să scadă, să scurme prin umbre uscate, prin plânsuri uscate, prin strigătul mamei cu inimă frântă când susul nu dă nici o clipă de ploaie şi tata se-ndeamnă cu cerul la trântă s-aude, se vede-n sub/straturi... se află că taina aceasta-i zidită cu morţii când mâinile lor îndreptau adâncimea din templul iubirii, din lemnele po ...

Sigur că da, cum profeţeam/bănuiam în ziarul/lucrarea de control de ieri, tocmai a (şi) început invidia. Superboreea şi Consuela sunt mulţumite de prestaţia mea, dar şi înciudate sunt. N-au avut încotro, mai ales că şi documentaţia (pe viu şi cu mare responsabilitate) a fost pe măsura aşteptărilor lor. Şi de data aceasta bănuiesc un soi bizar de gelozie în sufletul amândurora, un fel înverşunat de duşmănie pre/meditată în carcasa creierelor lor frumos arhitectural co ...

am coborât?...ori am căzut din cer? mă tem că n-am să aflu niciodată! citesc ce-au spus deştepţii...şi mai sper să văd ce fel de mamă şi de tată au socotit că trebuie s-ajung pe sfera asta cu deşertăciune, să cred că merg pe lat când merg pe lung – minciună-ntre răsare şi apune!   am fost născut? ori m-am născut? nu ştiu, nu am răspuns la nici o întrebare! o fi devreme?...ori o fi târziu? încerc nabucodonosorizare, încerc o mie şi încă o noapte, încerc pier ...

Recunosc...e o provocare, o mare provocare să mă pronunţ în sensul şi în rostul dantelăriei, chiar şi numai printr-o simplă lucrare de control. Mai ales că femeia fără nume din ziarul de ieri, Superboreea, mi-a strecurat pe sub uşă o scrisoare în care-mi spune, printre alte minunăţii sentimentale, că n-am curaj, că nu-s în stare să pot de/scrie o banală horboţică. Cică-n zadar am “ameninţat-o” (atunci) cu cele două catrene de “Fecunditate”...dacă nu-s capabil ...

Spune-mi, dacă eşti acolo: se aude, se-nţelege cum se-mpiedică plecarea de sfârşitul unui vis, cum această stare-n taină e din ce în ce mai rece şi cum bate-n ceasuri totul, ce am zis şi nu am zis despre mine, despre tine...şi mă-ntreabă despre suflet: cât mai are din lumină, cât mai poate fi deschis???   Spune-mi, dacă eşti acolo: se-nţelege, se aude cum se-mpiedică sosirea de-nceputul unui vis, când această lume oarbă toarnă renghiuri şi ne/vrute despre cum abecedaru ...

Mi-a citit toate lucrările de control, însă nu mi-a pus nici o notă. Mi-a trimis un mesaj şi mi-a zis că nu mai are note, că le-a dat pe toate pentru tot felul de lucrări şi pentru tot felul de "repezeli semantice", cum scrie Nichita Stănescu. Însă, pentru ca să nu pic în balta cu depresii, m-a rugat să dau lucrare de control şi la ea. Chiar mă bucur şi chiar dau: "Aş putea să jur că-i cea mai frumoasă femeie din oraş. Aş putea să mor preventiv pentru mâinile sale înde ...

fluture şi flutură/ vise vi se scutură vi se-mparte zboru-n două/ cu tăiş de lună nouă cu tăiş de lună plină/ aripile prin grădină vi se-mpart la miez de floare/ tocmai tămăduitoare de alean şi de haihuia/ tuturor şi-a nimănuia de urât şi de mâhnire/ că nu-i nimeni să mai mire de zadar şi amărâre/ când vi-i viaţa pe târâre eu vă cer duminică/ silnică şi zilnică la plecaţii până-n zare/ după firea următoare când va fi să se întoarcă/ printre voi din lu ...

Cu acordul sfinţilor noştri (şi al părinţilor mei) catadicsesc să dau (şi la biserică) o lucrare de control. Sper să mă descurc, mai ales că popa (care-mi cere iertare şi se roagă pentru mine în fiecare zi, la fiecare slujbă) mi-a fost coleg de şcoală în timpul şi în vremea când chiar se învăţa carte, şase zile pe săptămână, când omul cu cretă şi catalog era serios şi respectat, nu făcea gafe şi compromisuri, nu zvârleau elevii cu biscuiţi şi cu bomboane dup ...

Aşa am crezut întotdeauna: trebuie să existe Cineva care merită cel mai frumos poem scris vreodată, care aşteaptă o lacrimă sintactică şi morfologică: un fel de iubire desenată pe nisip sau pe zăpadă! Aşa am crezut întotdeauna: Cineva trebuie să înţeleagă de unde începe cercul, când se ştie că nu are sfârşit, unde se sfârşeşte cercul, când se ştie că nu are început, şi cum lumina se îndoaie când ferestrele se închid! Aşa am crezut întotdeauna: cum nu exist� ...