TERAPIE INTENSIVĂ (X)

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

„Vezi? e frig aici, acuma, ca-n biserică! îţi place?/ cine vrei s-aprindă focul în biserici şi în creier?/ îl aştepţi pe Dalai Lama să-ţi şoptească vino-ncoace?/ cum poţi, oare, pune preţul ignoranţei pe un greier?

Te-am rugat, fă, chinuito, să le uiţi pe ale tale,/ să te-ntorci la ale mele! ale mele nu sunt toate,/ însă, treacă-meargă, unde-s alte legi sacramentale/ înţelese, nalte, simple doar prin foc şi prin păcate?/ unde-ţi mişună-ndurarea, lacrima, iubirea, calfa?/ ai uitat promisiunea, jurământul, toleranţa?!.../ [Într-o zi triunghiulară, ...sin de alfa... cos de alfa.../ sigur îţi va spune cine-mi electrocutează clanţa!]

Doamne, iartă-mă... am dat-o peste casă cu gargara!/ fă-mă zero, fă-mă iarbă, fă-mă lut de oală spartă!.../ eu trăiesc din mine-n mine! eu nu mor c-aşa vrea ţara!/ eu mă mor pe mine însămi, dacă vrei un dor de moartă!

Şi abia muri licheaua!... Ce tromboane! ce batiste!/... [toţi se bucurau cu lacrimi: erau proşti şi mulţi şi toţi!...]/ ...Mangafaua făcea trafic de fărădelegi, de piste,/ ca să decoleze-n trombă MIGul încărcat cu hoţi!

Nu ca ăsta! nu ca ăla! nu ca altul! dar ca care?/... (să-mi iertaţi cacofonia fără fund, cefalopodă!).../ Bogdaproste... fără sulă, n-am ce pune în picioare!/... Mulţi, dar proşti!... va spune Vodă, dacă va mai fi un Vodă!”

Şi cum să mai fim amăgiţi când tot ce mişcă şi tot ce nu mişcă este umplut cu Dezamăgire?... Ion Mutelcă se uită la dărâmăturile din jur, se şterge cu batista la ochi şi începe să rostească şi să noteze o parabolă devastatoare! Iat-o!

„Când nu era, ştiam că este!/ şi când a fost, nu am crezut!/ parcă venea dintr-o poveste/ sfârşită chiar la Început!/ Când nu era, ştia că este/ un Făt-frumos, dar cam urât/ de lumea spânzurată peste/ destinul meu cu nod în gât!/ Când a venit, a fost venire/ dinspre alean, dinspre cuvânt,/ s-o miruiesc şi să mă mire/ că n-ar mai fi, dacă nu sînt!

Când începură toate cele/ sfinte şi blânde, ni s-au dat/ cele mai chioare şi mai grele/ păcate: ultimul păcat!/ Care păcat? Nu se mai poate/ fără A NU IERTA de când/ Socotitorul de păcate/ mănâncă Cer, muşcă Pământ!

Mănâncă, Doamne... şi surâde!.../ şi zice că doar tu mănânci!.../ Dar cine cheamă domnul Gâde,/ să dea Dezamăgirii brânci?!

Nu te mai cred, mărit Celeste!/... Sunt singur... şi n-am priceput/ cum Ea s-a dus într-o poveste/ sfârşită chiar la Început!”... (Stai să mai vezi și să mai auzi!)

Citit 1022 ori Ultima modificare Joi, 30 Decembrie 2021 00:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.