Doar patru cuvinte. După atâtea dimineţi de pândă şi mirare şi admirare  şi sfială şi chiar frică, doar patru cuvinte îmi spune această halucinantă femeie în rochie neagră, tocită de sprijinirea vioarei pe umărul stâng, Şi după atâta aşteptare şi căutare şi nădejde, consider că meritam să-mi spună mai multe cuvinte, să mă dumiresc, să scap de insomnii şi de gânduri devastatoare, să încerc s-o ajut cu ceva, dacă vrea şi dacă trebuie s-o ajut. Dar nu, aceas ...

ierburi amare, ierburi dulci/ de aşteptare cresc pe gând: mă uit în zare şi încerc/ s-o văd că vine lebădând!   fluturi lunateci, fluturi lungi/ până la ziuă zboară când stau lângă somn şi tot aştept/ s-o văd că vine lebădând!   greieri frenetici, greieri trişti/ cântă viori cu lemnul blând: mă uit pe vale şi pe deal/ s-o văd că vine lebădând!   s-o văd că vine lebădând/ peste aşa de mult frumos, m-aş face umbră de salcâm/ florit în sus, florit în ...

Misterioasa femeie despre care zic (statuia în mişcare, cum am îndrăznit să-i spun) nu face nici un semn că vrea sau nu vrea floarea de nu-mă-uita. Scotocesc în buzunar şi găsesc "Rochia fără sfârşit", o carte cu poezii, mică (oleacă mai mare decât unghia unui cititor consacrat) şi, cu tot cu floarea albastră printre filele mărunte, o aşez pe umărul stâng al doamnei, în locul în/semnat de vioară. Coboară genele, ridică genele...şi începe să plece spre cimitir, prin ...

acesta e drumul acela:/ e drumul spre ultima gară, e ultimul drum împreună.../ e drumul spre ultima oară! oriunde mă duc, nu s-arată/ deloc nici un fel de aicea, acolo-i (şi numai acolo-i)/ respectul, izbânda, matricea! un pas înainte înseamnă/ un pas înapoi...şi mă duce aproape de gara aceea/ sfărmată, pe cruce, sub cruce! mă duce să văd aşteptarea/ plecării, sosirii, uitării departe, departe, departe/ de noi şi de sufletul gării! să văd şi s-aud prima oară/ un tre ...

Iat-o! Iese din cimitirul Sf. Lazăr şi face la dreapta. Oare unde se duce? O urmăresc. Merge destul de încet şi elegant. Poartă aceeaşi rochie neagră, din catifea veche. Trece pe lângă mine. Parcă-i umbră de femeie, umbră de violonistă, umbră de vioară, umbră de mi/re/la/sol. Îmi fac nişte curaj s-o întreb ce este, cum este, de unde vine, unde merge, de ce-i aşa scumpă la vorbă. Îmi fac nişte curaj, mult curaj, însă...n-am curaj să articulez nici o voroavă înspre mi ...

Astăzi începe plecarea fântânilor înspre rădăcinile apei din care mi-am luat viaţa, dar n-am văzut niciodată cât de aproape-i ziua celei mai dureroase despărţiri de pe pământ, ziua când are loc cea mai grea singurătate, când deşertul şi deşertăciunea trec la braţ şi fumegând printr-un (ne)cunoscut cu mâinile la spate, înfumurat şi dispreţuitor până dincolo de nemărginire, astfel arătându-mi că nu am fost în stare nici să cobor şi nici să urc până la (ne) ...

Aproape în fiecare dimineaţă..plec foarte devreme spre staţia de autobuz! Drumul meu trece printre o farmacie şi un aprozar! De obicei, mai ales în sezonul cu frig, nu-i nici ţipenie pe stradă, la ora asta! Însă, ori în faţa aprozarului, ori în faţa farmaciei, văd o femeie cum stă şi cum tace...şi cum priveşte în gol...şi cum, din când în când, face doi-trei paşi la stânga, face doi-trei paşi la dreapta, înalţă mâinile spre nouri...şi iar stă...şi iar tace...şi ...

Încă mai au fântânile apă/ din ochii părinţilor care ne-au aşteptat mereu cu dulceaţă/ ş-apoi au plecat la izvoare să le desfunde şi să le-ndrepte/ spre setea noastră de lumină, şi să se odinească până când/ vor şti că trebuie să vină iarăşi, fiecare cu steaua lui/ curată şi strălucitoare... şi iarăşi ne vor scoate şi pe noi/ din moarte, ca dintr-o uitare!   Încă mai au icoanele pace/ din ochii părinţilor care ne-au aşteptat mereu cu blândeţe/ şi vor ...

În dicţionarele de specialitate, termenii din titlul rubricii noastre sunt explicaţi pe înţelesul tuturor celor care mai ştiu să citească şi mai vor să ştie pe ce lume se află! Şi tot într-aceste dicţionare de specialitate sunt explicaţi şi termenii care definesc produsele Terorii şi Laşităţii! Din nefericire, parafrazându-l pe Mihai Eminescu, „în zadar zice/arată dicţionarul ce-nseamnă laşitate şi teroare,/ umbra nesiguranţei/spaimei se întinde tot mai mare şi m ...

de ce nu-(ţi) citeşti moromeţii?/ de ce nu-(ţi) citeşti idiotul? pământul se duce la vale,/ se surpă, se-ntunecă totul! părinţii se strâmbă la soare,/ copiii se strâmbă la lună, toţi urlă că ziua-i murdară,/ toţi urlă că noaptea nu-i bună! de ce te repezi la icoane?/ de ce te răsteşti la cuvinte? scuipi ţărna din care ţi-i trupul/ şi sudui şi calci pe morminte! de ce te ascunzi după deget/ şi joci ţara-n bumbi cu sperjurii? ori ieşi ca păduchele-n frunte,/ ...