Cum spuneam, mă întorc din marea Căutare a Omului cu Scara (până) la Cer în spinare, intru (contrariat) în ograda bisericii Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, cel purtător de biruinţă, nu altul, mă stupefiază calmul enoriaşului de la pangar, mă frământă toate gândurile scrise în această rubrică a ziarului de ieri... şi nu mă mai interesează, parcă, nici desfăşurarea şi nici înfăşurarea cestor întâmplări cel puţin stranii! Când colo, ce-mi văd ochii verzi-amărui ...

maria mea frumoasă de spatie/ cea mai sfioasă splendidă marie ai zis că vii la vară să-mi arăţi/ cum stau alături două jumătăţi cum să alunec mâna mea flămândă/ pe un picior de plai înalt şi sfânt până-n clipirea unde ai la pândă/ ochi amărui din cer până-n pământ aşa sunt ochii tăi frumoasa mea/ la vară dacă vii îţi spun ceva ceva ce n-are moarte niciodată/ în poezia ta (des)fermecată ceva ce n-a mai fost până acum/ şi nici de-acum încolo n-o să fie ...

Cuprins de îndoială, dar şi de-un fel de teamă (ne)justificată fizic şi sufleteşte, mă întorc dinspre toate Orizonturile Lumii... fără epitrop! Nu l-am găsit! Nici măcar Scara nu (i)-am găsit-o! Oare ce-or să spună enoriaşii/(ne)credincioşii Parohiei cu biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, cel purtător de Biruinţă, nu altul, când mă vor vedea fără monşer Batog? Oare ce-am să le spun despre Omul care-a plecat cu Scara (până) la Cer în spinare, dar nu s-a mai înt ...

n-ar fi trecut fulgerător, dacă era mai liniştit şi mai curat în calea mea, n-am apucat s-o văd măcar/ cât s-o întreb despre zadar, să-mi spună dacă am vro noimă fără ea! n-ar fi trecut fulgerător, s-ar fi oprit la geamul meu, măcar cât arde un chibrit, măcar atât să văd şi eu/ că n-am osândă la mereu, vremelnicesc şi nu pun preţ pe infinit! n-ar fi trecut fulgerător, ar fi rămas să stăm o noapte legendară prin poghiaz şi-apoi să spunem: ce frumos/ a fost de ...

Sigur că da! Iată, a trecut aproape o săptămână, dar monşer Ion Emil batog nu s-a întors! N-o fi găsit Orizontul potrivit? O fi greşit Orizontul? Şi dacă nu există al Zecelea Cer? Însă, oare, al Nouălea Cer o mai fi la Locul lui? Dacă a umblat cineva/careva la el... şi l-o fi mutat în altă parte… şi l-o fi luat acasă, poate? Căci eforul e destul de bine orientat în „lumesc” şi-n „ceresc”, şi nu are cum să nu se „prindă” dacă vrun lacom o fi umblat la Bu ...

s-aude?! se vede?! ţi-i teamă?!/ de când o aştepţi, niciodată n-ai vrut să deschizi catastiful/ iubirii, să-nveţi cum arată! de când o aştepţi, niciodată/ n-ai scris, n-ai zidit o fântână şi n-ai murmurat rugăciune/ de ploaie în limba română! n-ai plâns, n-ai aprins lumânare,/ n-ai dat o fărâmă de turtă, n-ai pus busuioc la icoană.../ să ştii dacă-i bună şi-i multă! ţi-i teamă? ţi-i teamă, desigur!/ ţii teamă în suflet şi-n minte: aici stă păcatul ...

Mai iau un gât mic de „agheasmă” mare... şi-mi continui lectura depeşei pe care administratorul bisericii Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, dar şi prieten al meu fără egal, Ion Emil Batog, mi-a lăsat-o cu limbă... de plecare! Foarte curioasă şi amirosind a levănţică, suava crâşmăreasă citeşte peste umărul meu stâng... şi se cruceşte, dar n-are cuvinte să mă întrebe, să-mi ceară vro dumirire, ceva! Şi iată ce citim în continuare!... ”Întrucât proiectantul, uni ...

Cu mâinile uscate văd salcâmii cum plâng şi strâng secunde şi vrăbii de pe jos... zici că-s vioare... nu-i aude nimeni din susul strâmb, amarnic, indiferent, vârtos! Vioare multe, singure, lăsate-n vibrarea noastră... (proastă şi rea)... de lutieri sfărmaţi (şi ei) să nu mai îndrăznească să toarne-(n gât şi-n suflet de lebede) tăceri! Vibrarea noastră-i ruginie-n toate, câte mai sunt (de-a valma) în josul mocirlos... şi lebedele cântă, vor să plece din ist vaca ...

Sigur că da! Sigur că da!... Cum scriam în ziarul de ieri, cu plicul pe care mi l-a lăsat epitropul Ion Emil Batog sub icoana Maicii Domnului şi cu pas nerăbdător mă duc înspre colţul unde Maria, cea mai frumoasă şi elegantă crâşmăreasă din partea de sud a Moldovei de nord, serveşte lichide pentru stingerea suferinţelor, pentru aprinderea bucuriilor, pentru tot ce trebuie expus în condiţii de maximă urgenţă, pentru îmblânzirea sentimentelor, pentru marcarea evenimentelo ...

Merg încet, din ce în ce mai încet, şi atent, din ce în ce mai atent, să nu calc pe Moaştele Istoriei şi pe Tabla lui Moise! De pe turla bisericii, o pasăre ciuguleşte Mană pe marginile Cerului şi desenează cu pliscul, în fiecare secundă, numai şi numai Psalmul Binecuvântării! Aici şi Acum, nimeni nu-i vremelnic şi nu-i singur, nici Viaţa şi nici Moartea nu sunt singure Niciodată! În fiecare secundă, se aude Ţâncul Pământului şi Liniştea ţiuie a Eternitate! ...