Sigur că da! „Valurile Dunării” e gata! Maria se duce la maică-sa şi-i vorbeşte la ureche! Cred că-i cere voie să mă însoţească până la Pădurea cu Salcâmi din dealul dinspre sud al satului! Apoi, vine la mine şi glăsuieşte: „E-n ordine! Hai să mergem!”...Şi plecăm! Plecăm...cu toţi ochii tuturor după noi! Doamne, câtă curiozitate! Şi câtă suspiciune, cred! Şi, totuşi, câtă sinceritate în sufletele istor ţărani încă autentici şi încă în limitele r ...

(!) ieri...am văzut-o pe maria călare (!) „nu mai stau, plec la capăt!” – zicea (!) doamne, ce marie grăbită, ce marie frumoasă şi rea (!)   (!) trebuie să-mi aduc aminte (!) doar am obraz şi minte subţire (!) cred că am întâlnit-o pe maria, undeva, departe, foarte departe de mire (!) departe de mire şi aşteptând să crească mânzul fătat astă-vară, să crească şi s-o ducă la capătul cu nuntă şi dulceaţă amară (!) s-o ducă la capătul unde se aude şi unde se ...

Cum ziceam, Horă ca-n romanul „Ion”, al lui Liviu Rebreanu! Horă autentică, nu fasoleală! Cu fanfară, adică! Fanfară adusă de la Trestiana, un sat de lângă Bârlad, renumit pentru muzicanţii săi cu alămuri! Doisprezece suflători şi un toboşar!...Iată, începe „Valurile Dunării”, celebrul Vals compus de clarinetistul timişorean Iosif Ivanovici, când moldoveanul Mihai Eminescu avea treizeci de ani! Şi, spre plăcuta mea surprindere, Maria îmi propune să valsăm! Sigu ...

(!) am spus de maria, odată,/ că-i cea mai frumoasă din toate femeile care mi-au dat o/ mulţime de singurătate (!) (!) acum, când maria-i departe,/ eu cred că-i la fel de frumoasă şi-i singură-ntruna şi tace/ în suflet, în lume şi-n casă (!) şi cred că şi-aduce aminte/ şi scrie istoria noastră de când o iubeam de aproape/ şi luna intra pe fereastră s-audă, să vadă ce-nseamnă/ foşnirea cuvintelor până se-ntâmplă cea mai strălucită/ metaforă-n limba română (!)� ...

Da, mai abitir decât nişte temerari, mai abitir decât nişte eroi care vor să treacă Oceanul cu înotul, cum zice poetul Macedonski, tuspatru pornim spre Lungeşti şi spre Zimbru! Horhăim şi tăcem! Ce mama zmeilor şi a feţilor-frumoşi să spui pe asemenea Viscol? Viscol autentic, serios, liber, răzbunător, dezlănţuit dintr-o Închisoare cum Siberia, nu glumă! Ţaţa Niculina, mama Mariei, e mai zdravănă decât mi-am închipuit şi am crezut că-i Vitoria Lipan în căutarea lu ...

am pierdut-o pe maria/ şi nu ştiu unde-am pierdut-o! nimenea nu vrea să-mi spună!/ oare nimenea nu ştie? oare nimenea nu crede/ că aceasta nu-i marie oarecare? strig spre ceruri:/ unde te-ai ascuns, pierduto?   şi am răscolit pământul.../ şi am răscolit şi apa... fir cu fir am căutat-o/ şi prin raiuri şi prin iaduri!... dinspre sus aud strigare:/ caută până te saturi... cercetarea nu ţi-i dreaptă.../ ş-orice scormonire-i geaba!   dar ascult şi glasul mamei/ dinspre nu ş ...

Eu ştiu ce caut! Da’ oare ce caută fătuca asta, acum, aici, în Gara pustie şi-n cel mai pipăibil miez de Iarnă moldavă? Cum ziceam, trebuie s-o întreb! Că aşa ne-a zis Învăţătorul Ion Victor Răşcanu la Şcoală: „Întrebaţi...şi vi se va răspunde! Bateţi...şi vi se va deschide! Mergeţi...şi veţi ajunge! Trăiţi...şi veţi afla ce este moartea! Învăţaţi...şi veţi descoperi preţul şi dispreţul ignoranţei! Muriţi...şi veţi afla ce este viaţa!”...Da, si ...

(!) merg pe cele mai frumoase şi deştepte urme din lume adică pe urmele mamei şi ale tatei deoarece trebuie să ajung într-un loc anume (!)   (!) merg toată ziua şi toată noaptea şi-mi spun că poate-i mai bine să mă opresc şi să ascult măcar una dintr-o mie şi una ale şeherazadei (!)   (!) şi nu ştiu dacă mai am de mers puţin ori mai am mult ori dacă nu cumva chiar am depăşit capătul şi trebuie să mă întristez ori să exult (!)   (!) dar ştiu bine că nu pot şi ...

(!) mi-a spus cineva că eşti cea mai frumoasă/ dintre toate substantivele pe care/ le-am întâlnit între depărtare şi acasă/ şi le-am stat umilit la picioare (!) mi-a spus cineva că te-a văzut odinioară,/ cu capul pe genunchi, ca o aşteptare/ unde nu vine nimeni să-ţi spună: domnişoară,/ numai dumneavoastră puteţi să-mi răspundeţi la întrebare (!) mi-a spus cineva că stai la fereastră/ şi plângi pe muşcata furată tocmai atunci,/ când am bătut şi am zis: dumneavoa ...

Da! Sigur că da! Nimic mai tulburător şi mai bun decât să am şi mănânc o Turtă frământată de mâna Mamei Moldave din Totdeauna şi coaptă pe Plita Memoriei şi rămasă în Memoria Plitei sfinţilor noştri Părinţi...adică a Dumnezeilor noştri cu Pestelcă şi Opinci! Şi să mai şi ascult una dintre Poeziile minunate ale Otiliei Cazimir, într-o Casă cu oameni Puri şi Simpli... Undeva, într-un Cimitir din Sat, într-un Sat din Cimitir, într-o Iarnă autentică şi serioas� ...