Sigur că da! Doamna Ileana Mălăncioiu! Singura Doamnă a Poeziei Române! Poeta care a scris cele mai sfâşietoare Elegii ale Existenţialismului Universal! Nu poţi să nu te cutremuri pe toate Scările Alcătuirii Omeneşti când citeşti un Poem al acestei halucinante Scriitoare! Nu poţi că rămâi pasiv când auzi „Din nou acea zi”: „Din nou acea zi de pe urmă/ în acel salon înfricoşător/ în care rudele bolnavilor încă se bucurau/ că mortul nu era al lor.// Atunci mi-am amintit întâia oară/ cum eu însă-mi am apărut/ cu zâmbetul pe buze în faţa ta/ când primul mort pe lângă mine a trecut/ fără să-l văd, coborând cu liftul/ pe când eu urcând mă gândeam/ ce ţi-aş mai putea spune în ziua aceea./ A murit femeia din patul de lângă geam/ – ai început tu, ca să curmi tăcerea lăsată/ în acel salon înfricoşător/ în care rudele bolnavilor încă se bucurau/ că mortul nu era al lor.”// ...Sigur că da! Serghei Esenin! Rusul tradus impecabil de George Lesnea! Rusul hoinar şi veşnic îndrăgostit! Rusul „mort” după Isadora Duncan, o frumoasă dansatoare americancă. Rusul foarte iubit de oamenii celor vremuri şi găsit spânzurat/sinucis (cică) în camera numărul 5 a hotelului „Angleterre” din Leningrad! Iată „Epitaful” scris chiar de celebrul Poet: „Nu cădea, tu, steaua mea subţire,/ prăpădind mănunchi de raze reci,/ căci acolo-n fund de cimitire,/ inimile nu mai bat în veci.// Luminezi prin stepe şi prin vremuri,/ umplând pacea câmpului, spre zori,/ sufletul de friguri mi-l cutremuri/ ca strigarea duşilor cocori.// Înălţându-şi creştetul de sfântă/ peste culmi şi crânguri şi tăceri/ aud iar cum nu ştiu cine cântă/ despre toate câte-au fost mai ieri.// Toamna asta-n aur îmbrăcată,/ din aceşti mesteceni fără chip,/ după cei ce i-am iubit odată/ plânge-ncet cu frunze pe nisip.// Ştiu, ah, ştiu! Curând-curând în seară/ şi din vina nimănui, mereu,/ sub grilaj de schijă funerară/ trebui-va ca să zac şi eu.// Se va stinge flacăra din vatră,/ inima întoarce-se-va-n praf,/ buni prieteni îmi vor pune piatră/ şi-or rima un vesel epitaf.// Dar privind tristeţea şi mormântul,/ pentru mine-aş scri definitiv:/ şi-a iubit el ţara şi pământul/ cum iubeşte crâşma un beţiv.”//...Sigur că da! Nimic mai Adevărat! Înălţător şi Profund prin Pur şi Simplu! Nu? O comparaţie nimicitoare pentru mincinoşi/patriotarzi! Aţi auzit, poeţilor ademeniţi şi inspiraţi de madam Coca Cola, da?...Sigur că da! Dumitru Filurete lăcrămează! Dreaptă ca o Mestecăneasă, Tereza se uită prin Timp, spre Mesteacănul (lui) Serghei!...(Stai aşa!)
Respect şi Candoare fără de Arginţi (IV) Scris de Ion Zimbru
