Gheorghe Bujor, supranumit Violonistul fără de Arginţi, cânta la toate nunţile şi botezurile şi balurile şi divorţurile şi chefurile şi petrecerile şi sărbătorile din mijlocul părţii de Sud a Moldovei de Nord! Cânta chiar şi la îngropăciuni! Şi la orice fel de despărţiri şi împărţiri cânta! Fără nici un bănuţ cânta! Şi cânta şi din gură, nu numai din vioară! De loc, era din Drăguşeni! Cum auzea că urmează să se întâmple una dintre organizările aminti ...

Începe un clopot să bată/ a mire plecat după nuntă... în urma-i se vede mireasa-n/ (s)clipirea-i acea muribundă! Cum poate un mire să plece/ când curge atâta mirare din luna oprită pe dealuri,/ să afle cum, care pe care? Cum poate un mire să uite/ cuvântul cel dat să-ntrupeze un vis desenat, scris şi unic/ pe rochia cestei mirese? Cum poate un mire de treflă/ să creadă că va mai găsi-o într-altă secundă, când pleacă/ spre zero, cu sfântul adio? Cum poate un mire să ş ...

Iată ce i-a dictat poetul Marcel Măzăriche lui Mihai Turturică, pentru ca să scrie pe lespedea şi pe crucea mormântului în care „doarme” grangurul „întrerupt” de cel mai straniu, dar şi sincer cetăţean de „onoare” al celui mai sigur/potrivit „loc de parcare”, al Cimitirului „Sfântul Lazăr”, adicătelea! Citiţi şi vă cruciţi corect! „am să te prind că vii să furi zarzăre.../ fir-ai să fii, moarte de pasăre!/ nici n-am crezut cu tu vreodată/ ai să op ...

degete lungi smulg rădăcina tăcerii/ nasc şi renasc aripi ascunse în clape/ zboruri încep despovărate de taine/ marele nins unic atât de aproape!   marmore lungi parcă încep să învie/ dintr-un adânc plin cu atâtea secrete/ şi mă cuprind braţele lor luminoase/ fără cusur fără preget şi regrete!   parcă mă-nalţ dincolo de-nchipuire/ într-un balans lin ca un fel de valsare/ şi mă găsesc în tăinuirea aceea/ x genuin înainte de prima născare!   degete lungi umblă ...

Aşadar, viteazul Mihai Turturică a ucis un grangur! Cu premeditare şi cu sânge rece l-a ucis! Şi a ţinut neapărat să se „descarce” de păcat, povestindu-mi aceste amănunte spăimântătoare! Sigur că da! N-am cum să nu-l condamn pentru ce a fost în stare! Chiar dacă aş vrea să-l ajut spunându-i că-l iert şi eu şi toată lumea sa, nu-l ajută cu nimic! Fiindcă, din cât cred şi ştiu eu, Iertătorul Universal nu-l va ierta niciodată! Această faptă groaznică nu se pres ...

Aceasta e o capcană frumoasă, dar şi urâtă: toată lumea poate să plângă, dar să şi râdă! Aceasta e o capcană lungă, dar şi scurtă: toată lumea încremeneşte, dar şi zburdă! Aceasta e o capcană dulce, dar şi amară! toată lumea se târăşte, dar şi zboară: Aceasta e o capcană uşoară, dar şi grea: toată lumea se strâmbă, dar mai vrea, mai vrea, mai vrea! Aceasta e o capcană simplă, dar şi complicată: toată lumea se ascunde, dar se şi arată! Aceasta e o capc ...

Şi uite ce-mi destăinuieşte/povesteşte Turturică Mihai! „Chiar sunt convins că nu-ţi vine să crezi, dar pot să jur că eu l-am ucis pe cel de sub crucea asta! Pot să jur pe cuvântul meu de onoare, pe seriozitatea mea de onoare şi pe sufletul meu de onoare! Pot să-ţi aduc şi martori oculari, de atunci: Ion Mutelcă, Vasile Cherpedin şi Costică Prăpăd erau de faţă la această ucidere cu premeditare! L-am ucis într-o pădure cu salcâmi! De multă vreme pusesem la cale asasi ...

Stă la marginea (s)clipirii/ şi mă trece pe Răboj... parc-aş fi un fel de Marfă/ la cheremul nu ştiu Cărui jur-călău cu halebardă,/ bucuros, Întreg la Minte, jinduind să treacă Timpul,/ să mă-nclin şi să mă nărui!   Stă şi ziua, stă şi noaptea.../ e-un Exemplu de Model: monument al (Ne)Răbdării,/ (Ne)Simţirii, (Ne)Păsării... panaceu la îndemâna/ celui mai rostit (A)Nume, celui mai uitat (Re)Nume,/ mai dihai, mai acătării!   Şi surâde machiavelic,/ mult, cu p ...

Tovarăşul Mihai Turturică face la stânga, spre intrarea-n Cimitirul/Dormitorul „Sfântul Lazăr”! Fac şi eu la stânga... şi-l urmez cam la un pas mai în urmă! Că doar sunt invitatul său, nu? Că doar are să-mi mărturisească „ceva” care nu mai suportă amânare, nu? Cred că are „ceva” pe suflet şi vrea să nu mai aibă! Cred că vrea să scape de-o povară care-l macină, probabil!... Sigur că da! Cred că nu mai poate suporta o remuşcare, o mustrare de conştiinţă ...

Cu ochii pe zare, taman lângă cer,/ se duc să aducă iertare şi pâine şi vorbe de duh/ şi apă şi rugă! Se duc şi se-ntorc tocmai seara, târziu,/ cu traistele pline, cu sufletul plin şi cu gândul mereu/ la tine, la mine, la el şi la ea şi la toţi cei rămaşi/ acasă, n-ogradă, să-nveţe corect, să viseze frumos/ la mamă şi tată! Cu ochii pe zare, taman lângă cer,/ mi-i chem şi mi-i caut să-mi pună răbdare-n vioară şi-n vis,/ şoptire în flaut, mirare-n cuvânt � ...