EURO 2024. Germania - Elveţia 1-1, probleme la primul adversar incomod
Luni, 24 Iunie 2024 00:48 | Publicat în SPORT
Naţionala Germaniei a câştigat Grupa A a Campionatului European de fotbal - EURO 2024, pe care îl găzduieşte, după ce a remizat in extremis cu Elveţia, 1-1 (0-1), duminică seara, pe Frankfurt Arena.
Germania a avut un început bun, dar apoi s-a stins şi nu a lipsit mult ca fosta adversară a României să obţină victoria şi să câştige grupa. Elveţia a deschis socrul prin Ndoye ('28), iar gazdele au egalat în prelungiri prin Fullkrug ('90+2).
În urma acestui rezultat, German ...
Rusalii 2024 - Gălățenii au sărbătorit Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt
Duminică, 23 Iunie 2024 17:14 | Publicat în EVENIMENT
Credincioșii gălățeni au participat duminică, 23 iunie, la marea sărbătoare a Pogorârii Duhului Sfânt, Rusaliile. La Catedrala arhiepiscopală ”Sf. Apostol Andrei şi Sf. Ierarh Nicolae” din Galaţi, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de un sobor de preoți.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit credincioşilor despre lucrarea Duhului Sfânt în lume, întemeierea Biseric ...
Poliţiştii atrag atenţia asupra faptului că o nouă metodă de înşelăciune ia amploare. Este vorba despre metoda denumită „Coletul”, care constă în trimiterea, către destinatari, a unor colete cu „cumpărături”. Cei care le primesc trebuie să plătească pentru ele două-trei sute de lei, însă obiectele din interior valorează mult mai puţin. Poliţiştii au o serie de recomandări pentru cei ce primesc colete pe care nu le-au comandat şi care sunt tentaţi să le achite ...
Patru persoane, salvate dintr-o barcă în derivă pe Dunăre
Duminică, 23 Iunie 2024 16:22 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Patru persoane, printre care și un copil, aflate într-o barcă în derivă, au fost salvate din apele Dunării. Polițiștii de frontieră de la Drobeta-Turnu Severin au fost informați de dispecerul de serviciu că oamenii nu pot reveni singuri la mal. Trei bărbați și un copil plecaseră cu barca pe Dunăre vineri dimineață. Agenții au plecat în misiune cu o ambarcațiune rapidă de intervenție și au ajuns rapid la cele patru persoane. Barca celor care s-au aventurat pe Dunăre plute ...
Paradă a costumelor populare româneşti, organizată în Malaysia de o gălăţeancă (FOTO)
Duminică, 23 Iunie 2024 18:00 | Publicat în DIASPORA
O paradă a costumelor populare vechi româneşti, spectaculoase picturi care surprind similaritatea jocului "Căiuţilor" de la Botoşana cu dansul "Kuda Kepang", reprezentări ale moscheilor din Constanţa şi Mangalia, pictate de un artist legendar, portretele lui Carol I, Vlad Ţepeş şi Reginei Maria… sunt câteva dintre surprizele de care vor avea parte luni, 24 iunie 2024, în prima zi de sesiune, parlamentarii din Malaysia. Gălăţeanca Nineta Bărbulescu, ambasador al României în ...
Moldoveni, arestați pentru propagandă rusească
Duminică, 23 Iunie 2024 16:40 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Doi cetățeni ai Republicii Moldovei au fost inculpați și arestați preventiv sâmbătă la Paris, suspectați fiind că ar fi desenat cu spray șase sicrie pe fațada cotidianului "Le Figaro", alături de un mesaj despre Ucraina, relatează AFP. "Cele două persoane au fost inculpate pentru deteriorări și participare la (o) acțiune de demoralizare a armatei în vederea dăunării apărării naționale pe timp de pace", a detaliat o sursă judiciară. Potrivit primelor declarații, cei do ...
România a importat, în primele patru luni din 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 493.200 tone echivalent petrol (tep), cu 13 la sută mai mare (+56.700 tep) faţă de cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Producţia internă de gaze naturale a totalizat, în perioada menţionată, 2,569 milioane tep, fiind cu 1,1 la sută peste cea din ianuarie-aprilie 2023 (+28.600 tep). ...
Migrația, punct central al președinției ungare a Uniunii Europene
Duminică, 23 Iunie 2024 16:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Premierul ungar Viktor Orban a declarat pentru presa germană că doreşte să facă din problema migraţiei un punct central al viitoarei preşedinţii a Ungariei la Uniunea Europeană (UE). Orban a declarat că salută poziţia cancelarului german Olaf Scholz, care ia în calcul opţiuni de externalizare a procedurilor de azil către ţări din afara UE. Ungaria va prelua preşedinţia prin rotaţie a UE la 1 iulie de la Belgia, pentru şase luni. Orban a declarat că Ungaria implementează de ...
Luni, 24 iunie, a doua zi de Rusalii, încă una dintre zilele libere legale de care se bucură românii. O luni de după un weekend, care, evident, s-a transformat pentru unii în minivacanță, mai ales că vineri, 21 iunie, s-au încheiat și cursurile pentru toți școlarii.Rețelele de socializare s-au umplut de fotografii de la mare, fie de la noi, fie de la bulgari, de drumuri de munte cu de-acum obișnuiții urși surprinși la plimbare sau la cerșit alimente, de mâncare frumos prezent ...
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în martie 2024, până la 845,098 miliarde de lei, de la 841,292 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). În a treia lună a anului, datoria pe termen mediu şi lung s-a majorat la 795,023 miliarde de lei, de la 786,851 miliarde de lei în februarie, iar cea pe termen scurt a scăzut la 50,075 miliarde lei, de la 54,441 miliarde de lei în luna anterioară. Cea mai mare par ...