ArcelorMittal îşi pregăteşte viitorul: ŞCOALĂ DE UCENICI, pentru tinerii absolvenţi

ArcelorMittal îşi pregăteşte viitorul: ŞCOALĂ DE UCENICI, pentru tinerii absolvenţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Începând de miercuri, 26 noiembrie, Combinatul Siderurgic ArcelorMittal Galaţi va începe un program de pregătire pentru tinerii absolvenţi de şcoli profesionale şi de licee, pe care îi va specializa la locul de muncă, urmând ca ulterior aceştia să fie angajaţi.

Şcoala de Ucenici va organiza - ca proiect pilot - cursuri de şase luni pentru 20 de tineri, absolvenţi de şcoli profesionale şi licee tehnice din judeţul Galaţi. Şcoala va oferi atât pregătire teoretică dar şi sesiuni practice.

"Ne axăm pe programe educaţionale, pentru a identifica, atrage şi dezvolta tinere talente, care vor constitui noua generaţie de angajaţi ArcelorMittal. Acest program ne va permite să interacţionăm, să îi instruim şi să le oferim oportunitatea să îşi înceapă o carieră la Combinat", a declarat Bruno Ribo, directorul general al ArcelorMittal Galaţi.

ArcelorMittal Galaţi va organiza, într-o primă etapă, sesiuni de practică pentru specializările electricieni şi mecanici. Ucenicii vor fi instruiţi de mentorii lor, specialişti ai Combinatului, şi vor lua parte la sesiuni de pregătire tehnică şi de aptitudini, care vor fi urmate de un examen final. Cei mai buni dintre ei vor deveni angajaţii ArcelorMittal Galaţi. Pe parcursul şcolii, ucenicii vor fi remuneraţi şi vor beneficia de aceleaşi drepturi pe care le are un angajat al companiei.

"Acest proiect urmăreşte să aducă un suflu nou în Combinat, prin găsirea de muncitori tineri, interesaţi să se alăture companiei. Sperăm ca această Şcoală de Ucenici să devină un program permanent", a adăugat Mihaela Crăciun, director de resurse umane al companiei.

ArcelorMittal Galaţi colaborează, pentru acest proiect, cu mai multe unităţi de învăţământ, precum Colegiile Tehnice “Paul Dimo”, “Radu Negru” şi “Aurel Vlaicu”, toate din Galaţi, Colegiul Tehnic “Costache Conachi” din Pechea şi Colegiul Tehnic “Elena Caragiani” din Tecuci.

Citit 1245 ori Ultima modificare Marți, 25 Noiembrie 2014 18:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.