VESTE BUNĂ pentru şomerii gălăţeni/ 430 de posturi libere în străinătate, prin reţeaua Eures

VESTE BUNĂ pentru şomerii gălăţeni/ 430 de posturi libere în străinătate, prin reţeaua Eures
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În străinătate, şomerii gălăţeni au de ales între 430 de posturi vacante. Cele mai multe, 172, sunt în Germania: asistent medical/generalist (80 posturi), ospătar (25 posturi), bucătar (20 posturi), factor poştal (15 posturi), cameristă/roomboy (şase posturi), ajutor bucătar (şase posturi). În Danemarca, pe cele 137 de locuri de muncă vacante, şomerii pot lucra în agricultură,  dar şi ca medic specialist radiolog.

Firmele din Suedia caută 20 de femei de serviciu, cărora le oferă 900 de euro, 20 de lucrători de amenajări interioare, 15 vopsitori auto şi câte zece dulgheri şi mecanici. Patronii din Norvegia sunt dispuşi să angajeze 20 de şoferi de autobuz şi doi bucătari pricepuţi în prepararea mâncărurilor indiene. Franţa caută câte un kinetoterapeut, infirmier şi medic generalist român, iar Polonia, doi dispeceri transport.

Dosarul pentru munca în străinătate trebuie să conţină cerere tip, copie buletin de identitate, CV Europass în limba română, adeverinţă medicală cu menţiunea „apt de muncă”, cazierul judiciar în original.

Pentru mai multe informaţii, persoanele interesate sunt aşteptate la sediul AJOFM Galaţi, strada Domnească nr. 191, etaj I, camera 16, de luni până joi, între orele 8,00 - 16,30, şi vineri, între orele 8,00 - 14,00.

Citeşte şi: AJOFM: Peste 220 de LOCURI DE MUNCĂ pentru ŞOMERII gălăţeni

Citit 1462 ori Ultima modificare Miercuri, 04 Februarie 2015 18:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.