Corina Dobre

Corina Dobre

DIPLOMĂ de ONOARE pentru generalul Aurel Niculescu

Joi, 17 Iulie 2014 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Generalului de aviaţie (ret.) Aurel Niculescu i-a fost conferită, marţi, "Diploma de Onoare" a Consiliului Judeţului Galaţi. Generalul, gălăţean de origine, trăieşte acum în Bucureşti, iar la ceremonia de înmânare a distincţiei a fost reprezentat de locotenentul comandor Feodor Ichim (aviator în rezervă), preşedintele Asociaţiei Române pentru Propagandă şi Istoria Aeronauticii Galaţi. „Ca dascăl, instructor şi şef al multor generaţii de aviatori, a indus în sufletul ...

Proiectul privind SATUL PESCĂRESC din Pădurea Gârboavele a fost RESPINS

Joi, 17 Iulie 2014 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Din cauză că liberalii şi democraţii s-au abţinut în cadrul şedinţei extraordinare, din nou, de la vot, pe motiv că CJ funcţionează ilegal odată cu validarea PP-DD-istului Remus Matei în funcţie, noua majoritate politică din CJ (PSD-UNPR-PC-PP-DD) a înregistrat şi primul eşec: două proiecte de hotărâre promovate de Nicolae Bacalbaşa au „picat”. Acestea vizau darea în administrarea Serviciului Public Judeţean de Administrare a Domeniului Public şi Privat (SPJADPP) a u ...

S-au stabilit NOILE TRASEE de transport judeţean/ IATĂ cât vă COSTĂ să vă DEPLASAŢI în afara oraşului

Joi, 17 Iulie 2014 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Noul program convenit cu operatorii va fi valabil până în iunie 2019 Nu mai puţin de 12 societăţi care operează în domeniul transporturilor de persoane vor efectua curse regulate pe drumurile judeţene. Este vorba despre „Aşii Volanului”, „Auto-Record”, „Belona”, „Claustour”, „Danixmond Tur”, „Edy Com”, „Gegi”, „Ro-Car”, „Ştefu Ion”, „Tegaltrans”, „Totosan” şi „Translucian”. Firmele au fost declarate câştigătoare în urma unei li ...

HALUCINANT! IATĂ cum se AMENINŢĂ cu bătaia ALEŞII noştri

Marți, 15 Iulie 2014 18:45 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi, Nicolae Bacalbaşa, şi-a făcut deja un obicei din a bifa ieşiri verbale dintre cele mai grosolane, care pun instituţia pe care o conduce într-o lumină deloc favorabilă. La şedinţa extraordinară de marţi a aleşilor judeţeni, şeful CJ a avut o reacţie total nefericită la o serie de afirmaţii ale democrat-liberalului Ion Ştefan, care i-a reproşat că practică tehnica „pumnului în gură”. „Dacă se face cineva vinovat pentru ne ...

Romeo Matei este NOUL ŞEF al Poliţiei Locale Tecuci

Miercuri, 16 Iulie 2014 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Poliţia Locală Tecuci are, de la începutul acestei săptămâni, un director plin, după ce Romeo Matei, câştigătorul concursului organizat pentru şefia instituţiei, a fost învestit în funcţie. „În perioada următoare urmează să am discuţii cu fiecare poliţist local în parte pentru evaluarea aptitudinilor şi pregătirii specifice. De asemenea, am în vedere o reorganizare a activităţilor instituţiei pentru eficientizarea acţiunilor desfăşurate. Îmi doresc ca, într-un ...

Gălăţenii îşi DISTRUG maşinile pe drumurile judeţene

Luni, 14 Iulie 2014 09:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Şoferii au ajuns în culmea disperării din cauza stării extrem de proaste a mai multor porţiuni de drum judeţean. Pe segmentele Nicoreşti - Buciumeni (DJ 252) şi Nicoreşti - Poiana (DJ 252I), abia se mai poate circula din cauza gropilor, craterelor şi a asfaltului măcinat.Deşi, în luna iunie a anului trecut, conducerea Consiliului Judeţului, prin vocea vicepreşedintelui Cornel Hamza, dădea asigurări că, în câteva zile, se va interveni pe drumul Nicoreşti - Buciumeni, nici dup ...

Un senator gălăţean ACUZĂ: Ordonanţă cu dedicaţie pentru Voiculescu

Luni, 14 Iulie 2014 10:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Liberalul Paul Ichim este singurul parlamentar de Galaţi care a semnalat, încă din luna martie a acestui an, prin intermediul unei declaraţii politice, o serie de nereguli cu privire la o Ordonanţă de Urgenţă emisă de Guvernul Ponta în anul 2013. Este vorba despre OUG nr.79/2013, care completa Legea nr.138/2004 privind măsurile de organizare a activităţii de îmbunătăţiri funciare, suspectată că ar fi fost emisă cu dedicaţie pentru Dan Voiculescu şi nu numai. "După această ...

Mii de gălăţeni sunt în PERICOL! Un CUTREMUR ar pune la pământ SUTE DE CLĂDIRI. LISTA imobilelor cu BULINĂ ROŞIE

Luni, 14 Iulie 2014 00:00 | Publicat în SOCIETATE
* Nenumărate case şi blocuri din oraş vor ajunge ruine în urma unui cutremur de peste 7 grade * Expertizele unora dintre clădirile aflate în evidenţa Primăriei sunt vechi de 15 ani * Un singur bloc a fost consolidat, deşi sute de imobile au nevoie de reabilitare Centrul oraşului este împânzit de imobile cu „bulină roşie”, astfel că, în cazul unui cutremur asemănător celui din 1977, zone importante aflate chiar în buricul târgului s-ar transforma, în doar câteva secun ...

Politică de weekend/ Adevăr sau ficţiune? PSD este ACUZAT că A RĂPIT VOTANŢII din curţi

Sâmbătă, 12 Iulie 2014 04:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Încurcate sunt căile politicii. Sau, cel puţin, asta reiese dintr-o scrisoare ce ne-a fost expediată pe adresa redacţiei de către o serie de cetăţeni din Iveşti, afiliaţi PNL, PRM, PMP şi PDL, care cer anularea rezultatelor alegerilor de la europarlamentare, înregistrate în comuna gălăţeană. În fapt, oamenii au făcut şi o solicitare în acest sens, la momentul respectiv, către Biroul Electoral. Numai că acţiunea iveştenilor nu a avut succes. „Locuitorii erau răpiţi di ...

Unde îşi fac VACANŢA politicienii noştri? IATĂ ce DESTINAŢII au ales

Sâmbătă, 12 Iulie 2014 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Un politician a petrecut deja un sejur de neuitat pe o insulă grecească, iar alţii visează la croaziere * Unii dintre aleşii noştri se destind acum pe şezlonguri la Marea Neagră * Neptun, Mamaia şi Eforie Nord sunt staţiunile de pe litoralul nostru preferate de politicieni Nu doar gălăţenii simpli îşi fac planuri, în această perioadă, de evadare din cotidian, ci şi politicienii şi aleşii noştri. Sătui şi obosiţi de jocuri politice şi scandaluri, mulţi dintre cei c ...
Pagina 284 din 362