îngrijesc trupul fântânii, duhul apei îmi şopteşte: nu-i nimic mai trist în lume/ ca fântâna părăsită... mângâi sufletul fântânii...altfel nu mai pământeşte, altfel pleacă şi se pierde-n/ hohot de mulţime vidă... şi-am să-i cer cerului apă,/ şi doar sete am să capăt, şi-am să văd ce tristu-i drumul/ cel fără fântână-n capăt   desenez un drum pe tablă,/ şi o sete, şi-o fântână, şi o salcie cu lacrămi/ pentru limba cea română, şi o linişte şi-un ...

Holeră se uită la mine! Cred că vrea să-mi testeze integritatea, să se convingă şi să fie împăcat că n-am dat în dambla! Parol, nu numai că n-am ţicnit, ba chiar e cazul să zic: m-a surprins, m-a răvăşit demonic povestea încă neterminată a lui Octavian, însă m-a „prins” definitiv!...Omul care a vrut să se vacă invizibil, dar a „murit” şi a „înviat”, îmi mulţumeşte! Şi-şi continuă Istoria! „Regret că Hoţul de Buzunare s-a speriat şi a fugit! Şi t ...

drumul cel pân-la fântână/ mi-a spus ce-nsemnează sete când nu am un strop de apă,/ însă nimenea nu crede, şi mi-a spus şi cum se poate/ să mă sui şi să cobor şi să văd cum nişte apă/ se întâmplă-ntr-un izvor, cum s-adună şi începe/ să se nalţe pe-ndelete, pe-ntuneric, spre lumină, pân-la ciutură şi sete   drumul cel pân-la la fântână/ este drumul către viaţă scurtă, lungă, amărâtă,/ împlinită sau deşartă, drumul spre-un izvor din care/ beau şi c ...

Nu, nu-i a bună! Omul acesta mă calcă pe nervi, pe suflet, pe ne/răbdare! Ori eu sunt defect şi nu pot pricepe şi ASTFEL DE ADEVĂR? După o tăcere lungă şi deasă, în care, spre pofida mea, Octavian Holeră-i de-un calm ieşit din comunul cel mai cunoscut din partea de Nord a Planetei de Sud, mă repliez cu greu şi mă pronunţ: „Eşti nebun, domnule! Cum, adică, ai Murit în 20 Iulie 1969, iar acum, după aproape două decenii, eşti Viu, vorbeşti, mă pui în situaţia de a con ...

nu las nici o urmă-n urmă,/ tot şterg, nu vreau să se ştie c-am furat o clipă albă/ dintr-o neagră veşnicie şi-am umplut-o cu nimicuri,/ amăgiri şi baliverne cu minciuni (ne)vertebrate/ şi scălâmbăieli moderne... până când biata secundă/ a spus că nu mai suportă clocotul din carotidă/ şi îngheţul din aortă   nu mai las nimica-n urmă,/ mintenaş m-apuc de treabă, n-am sfială, n-am regrete.../ (cine ştie să priceapă ce-nsemnează ceastă vrere/ de totală curăţ ...

Am senzaţia netă că nu pot asculta clar ce urmează să spună Holeră, dacă stau pe taburet! Aşadar, mă ridic şi-l rog să se desfăşoare! Iată ce mi-i dat să aud! „Mă numesc Octavian Holeră! Ce-i cu acest nume? Fiindcă, în urmă cu aproape două sute de ani, străbunicul meu patern, Tiberiu Praştie, a călcat într-o holeră, i s-a infectat înţepătura...şi a murit! În urma acelui trist eveniment, străbunica a mers la Sfatul Popular al comunei din care făcea parte cătun ...

tu nu te joci de-a dumnezeu/ nici el de-a tine nu se joacă el te-a trimis în calea mea/ să-mi fii (în)credere şi dragă el m-a trimis în calea ta/ să-ţi fiu povară şi osândă fiindcă n-ai ştiut că sunt/ nemuritorul de la pândă că sunt un fel de n-aş fi fost/ aici şi-acum şi niciodată însă preabunul dumnezeu/ mă linişteşte şi-mi arată un singur gând şi-un singur drum/ acel conducător spre tine şi spre sfârşitul cestui joc/ umplut cu veşnicii puţine şi-mi spune ...

Sigur că da! Straniul meu personaj mă ghiceşte că-s contrariat/stupefiat după ce termin de citit "Romanţa mortului" de pe perete! Ca atare, omul oftează cu greu şi mă roagă să mă aşez pe-un taburet vechi, foarte vechi, singurul din încăperea scundă şi strâmtă, căreia Holeră îi zice casă! Casă de-o persoană, adică! Nu pot şi n-am nici un curaj să-l întreb ce vrea să însemneze poema lui Ion Minulescu, tristă şi bizară, frumoasă şi spăimântătoare, scrisă cât ...

Dacă visez un zarzăr înflorit/ la geamul tău dinspre nădăjduire,/ sufletul meu dă-n muguri şi în rod/ şi-n dor cu paşti şi lacrimă de mire! Dă-n vindecare timpul meu urât/ şi lapidat de ură cu blesteme,/ şi-ncep s-aud cum aşteptarea ta/ s-a terminat... şi-i gata să mă cheme!Dacă visez un zarzăr înflorit/ la geamul tău dinspre deşertăciune,/ mi se răceşte sângele, mă sting/ încet-încet, cum soarele apune!Şi-ascult şi văd că-i ultimul apus,/ regretul meu dint� ...

Palma lui Holeră se întinde şi se apropie de palma mea! Doamne, parcă-i palma faraonului Tutanchamon cel mumificat! Mă petrec fiorii groazei! Ce trăiesc eu, acum, depăşeşte orice "senzaţie tare", cum zic amatorii/creatorii de horror! Îmi vine s-o tulesc, să nu mai văd niciodată această "nălucă"! Însă, în pofida fricii mele, nu-i nălucă! E om întreg, respectabil, iubitor de literatură SF! Şi vorbeşte foarte cald, foarte lucid! Se poate deduce foarte uşor că-i împăcat ...