Cuşca Sufleurului

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Trebuie neapărat să aduc mulţumire Cuiva, chiar osanale, pentru că mi-a dat posibilitatea să trăiesc, să traversez şi să las în urmă o copilărie curată, fabuloasă. Indescriptibilă, pot spune. Chiar şi acum, cărările şi drumurile spre casa părintească îmi tulbură Alcătuirea aproape de sfârşit. Şi acum, când mă duc sau când mă întorc, mă ia de mână o pădure de salcâmi şi mă roagă să mai stau măcar preţ de o suflare prin frunze, prin păsări, prin râpi şi prin schit. Să mai stau şi să-mi repar ochii stricaţi de vertiginoasa glorie modernă, să-mi purific privirea pe dealurile din vale şi pe văile din deal. Să mă învelesc o ţâră cu cerul nu-mă-uita, din care tata şi-a luat irisurile şi a plecat. Să-mi răcoresc tălpile în pârâul din hurdudui, pârâul sfinţit de mâinile mamei în căutare de cătină şi alinare, podbal şi grâuşor, linişte şi pace pentru viitorul care, iată, a trecut de mult, repede, nevăzut, necunoscut, ca şi cum n-aş fi fost acasă niciodată!... Sigur că da! iată, mai am preţ de-o alergare şi ajung la poarta cu teiul pus de tata când am atins optsprezece ani! dacă n-a avut parale ori acadele să-mi onoreze intrarea în prima secundă majoră, bătrânul mi-a dat un tei! un pui de tei! o minune de pui de tei! un pui de tei cât creionul! de bucurie, îmi venea să scriu cu el, să-l iau cu mine la oraş, la cenaclu! să-l arăt şi celor care n-au avut unde şi cum să vadă nici pupăză, nici tei, nici mamă cu biserică de mână, nici pădure de salcâmi în rugăciune, nici veşnicie jucându-se de-a baba oarba cu suflete care nu pot fi jefuite, care nu pot fi înlocuite, care încă-şi păstrează candoarea şi nu lipsesc la apelul pe care-l fac şi-l cântă greierii printre lămpile celor câteva hectare de cicoare cu licurici!... Iată, chiar acum mă ia în braţe pădurea de salcâmi şi mă roagă să ascult perfecţiunea mierlei în fluierarea-i aiuritoare, viersul inegalabil al privighetorului! dar şi iureşul vrăbiilor în cirip şi în zbor zigzag! dar şi sinusul sâsâitor şi rece al şarpelui prin buruieni! dar şi susurul pârâului! şi pupăza naturală şi din ce în ce mai rară! şi vântul! şi cuvântul întru slava celor de sus şi de jos deopotrivă! Sigur că da! nu pot să nu mă mir cât de liniştite sunt aceste cărări şi poteci strâmbe, pardosite cu urmele mamei şi ale tatei, cu ne/uitare şi umbră!... Şi nu pot să nu mă întreb: oare unde o fi cuşca sufleurului?

Citit 473 ori Ultima modificare Marți, 15 Mai 2018 18:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.