Doamnelor şi domnilor, ia uitaţi-vă peste drum, la blocul ăsta din dreapta, ori la blocul ăsta din stânga, ori la blocul ăsta din mijloc, ori la care bloc vreţi dumneavoastră...şi vedeţi şi vă minunaţi cât de frumos îşi scutură covoarele, şi carpetele, şi cearşafurile, şi feţele de masă doamna aceea, sau doamna cealaltă, sau doamna...! Îşi scutură chiar şi şosetele. Şi mai şi cântă cu vorbe de dragoste ori de jale. Ori numai fluieră, că n-are cuvinte (prin definiţie) ori le-a uitat, ori le-a zvârlit laolaltă cu osemintele rămase de la grătar. Nu cumva să îndrăzniţi să observaţi şi, mai ales, reproşaţi ceva, că-i rişca. Aţi feştelit-o, dacă vă pune gaia să (le) spuneţi că-i urât, că aşa ceva nu se face. Să vezi atunci câte cuvinte "potrivite" găsesc în vocabular. Să vezi atunci cum vă ornează cu epitete care mai de care mai contondente, mai apropiate de scopul care, iată, scuză mijloacele, nu?
Doamnelor şi domnilor, ia uitaţi-vă la "credinciosul" ăsta şi vedeţi cum intră el voios în biserică, şi în şlapi, şi în papuci, şi în pantalon scurt, şi în maiou, şi cu tatuajele fioroase la vedere! Că n-are el treabă cu ceea ce se numeşte respect. El aşa intră şi în şcoală, şi în instituţiile administrative, şi în cimitir, şi în magazine. Ia uitaţi-bă la doamna aceasta cum vine ea la magazin cu bigudiurile pe fază, în halat, cu papucii clămpănind, vorbind tare şi aiurea, de se cruceşte ţâncul pământului, nu glumă! Acestora să nu le vorbeşti despre decenţă, că te scuipă de nu te vezi. Şi ia mai uitaţi-vă şi la cuplul acesta fericit şi romantic şi absolut cum vine el pe strada care dă în biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, şi cum ea stă cu deştul ei cârlig în deştul lui, asta însemnând apropiere şi unire "până când moartea ne va despărţi"...dar ce corect şi cu ce precizie şi consistenţă trânteşte flegme pe caldarâm dumnealui, fără să conteze că scuipă chiar în faţa iubitei, în faţa bisericii, în dez/aprobarea ne/muritorilor abandonaţi pe harta oraşului acesta cu şanse din ce în ce mai puţine, dar cu din ce în ce mai multă nesimţire! Şi, mai ales, ia priviţi cu atenţie, cu foarte multă şi mare atenţie, în colţul sufocat de chichineţe funerare, cum nenea ăsta şi cu tanti aia vopsesc ciori în dorul lelei, şi cum fiecare stă frumos la rând, să prindă fiecare măcar o cârâială de companie, adică să umble cu cioara vopsită, că aşa-i la modă, că asta-i condiţia primordială impusă de Sfânta Lene şi de Marele Mucenic Somn! Şi, vorba eforului Ion Batog, ascultaţi cum se umflă orezu-n gasteropode!
