Un spectacol Infam

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Şi toţi prietenii (din ce în ce mai puţini, însă foarte importanţi) consideră că-i cea mai proastă alegere să vreau să fac ceva, dar să nu fac, deşi, şi ei, procedează la fel. Şi toţi duşmanii (din ce în ce mai mulţi, însă lipsiţi de orice valoare socială, sufletească) se pronunţă aidoma, deşi, şi ei, devin, din când în când, victimele şi judecătorii propriilor tare de comportament, propriilor apucături care-i transformă în supra/fiare, în unelte violente, în protozoare imprevizibile, aflate în punctul zero al evoluţiei dumnealor. Sigur că da! Ştiţi foarte bine ce am parafrazat folosind acest titlu! Ştiţi foarte bine că, dincolo de trama şi drama din acest film de referinţă pentru cine vrea să priceapă de unde poate veni dezrădăcinarea, alienarea omului de către om, eroii au tendinţa să facă ce vor, şi chiar fac ce vor, chiar dacă rigorile vieţii de puşcărie îi azvârle în braţele disperării, cutia Pandorei devenind un loc în care fiecare scuipă, înjură, aruncă toate gunoaiele şi toate resturile ne/putinţelor, acestea din urmă determinându-i să-şi apere ultima câtime de "proprietate", ultima firimitură de credinţă în "ceva", să-şi cultive răutatea şi egoismul, invidia şi ne/răbdarea! Adică, altfel spus, fiecare, când vrea să fluiere, fluieră! Şi fiecare crede că-i mai bine aşa!...

Sigur că da! şi eu cred că-i mai bine aşa, însă nu-mi pot reprima şi nu am putut niciodată să-mi reprim dezacordul faţă de monotonie, dar şi faţă de diversitatea rebelă, păguboasă, chiar criminală!... Cum să fluier când vreau să fluier, când toată floarea ciufuţilor fluieră şi tropăie şi urlă şi ridică tonul peste tot? când o sumă de "întârziaţi" scriu pe ziduri "neologisme" şi lozinci rebele, tot felul de inepţii care, cică, proclamă "dreptul la nesimţire"? şi când aşa zisele "cupluri romantice absolute" se învineţesc şi, apoi, le văd deşt în deşt, nas în nas, nimic în nimic... etalându-şi "statornicia" şi "onoarea de familist"?...

Resping amăgirea din spatele lunilor de miere, dar şi dulceaţa înşelătoare din "lunile de fiere" observate corect de psihologul Pascal Bruckner! adică, altfel spus, când nu vreau să nu fluier, nu fluier! şi cred că numai aşa se poate scăpa de "suavul anapoda" contemporan! numai aşa vom fluiera în locul de fluierat şi vom urla în locul de urlat!... Altfel (evident, nu?) ţara care ne suportă din ce în ce mai greu riscă să devină o Casă de Nebuni!... Vorba poetului: "Hades cumpără flori, deghizat în Orfeu.../ce spectacol infam într-o lacrimă ciungă!".. .Nu?

Citit 815 ori Ultima modificare Luni, 14 Mai 2018 18:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.