Rânduială şi Orânduială

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Dacă am dreptul la linişte? Îl am. Cu vârf şi îndesat, vorba celui care dă un ciur de făină cu titlu de împrumut. Am dreptul la linişte exact din secunda zero la puterea minus patruzeci, după cum a calculat nenea Max Planck. Chiar am şi ţidulă de proprietate, şi certificate, şi scrisori de acreditare. Dar ce nu am eu ca să dovedesc dreptul la linişte?! Numai că, ăsta-i chichirezul, toate aceste înscrisuri sunt inutile, sunt egale cu domnul Zero. Fiindcă sunt mult mai mulţi cei care au dreptul la zgomot. Pentru că, zic ei şi adepţii lor, asta însemnează Demos Kratos, nu? Dacă doi din trei vor hărmălaie, pierde cel care cere oleacă de linişte. Şi, şi mai abitir, trebuie să se şi supună "puterii celor mulţi", adică puterii poporului, nu? Chiar dacă acest popor, acest mult contra puţin, respectă până la sânge şi până la os celebra zicere a Lăpuşneanului, nu? Sigur că da! nu pot să nu observ cât de proastă-i această doamnă Democraţie ca organizare statală, ca orânduială şi ca o rânduială la obedienţă, la umilinţă, la sărăcie şi târâre, la nenorocire şi rapt! şi chior dacă aş fi, şi tot aş observa că Democraţia nu-i infailibilă, că Monarhia se cere impusă ca o situaţie de urgenţă, ca o necesitate sine qua non! Da, am dreptul la linişte, însă Cineva se ocupă să nu o am în fiecare clipă. Nu numai că aceşti Cineva nu o produc în marile fabrici de linişte ale umanităţii, câte mai suflă pe planetă, dar îmi mai şi dau cu tifla sau cu măciuca în nas dacă încerc să-mi fac singur o brumă de linişte şi pace şi iubire, ori, şi mai grav, să-mi cer la drumul mare, dar şi la drumul mic, măcar cât ţine o noapte din acest drept valabil de la zidul lui nenea Planck, încoace. Personal, am vorbit cu multe "autorităţi", cu mulţi "demnitari", cu mulţi "corifei" şi "re/abilitaţi", cu mulţi "responsabili" cocoţaţi (prin alegeri libere, nu? vai de mama celor care suportă "gospodari" votaţi de mâncători de seminţe!) pe capra urbei noastre schilodite, însă m-am ales cu promisiuni, cu "nu se poate, pentru că aşa a hotărât consiliul cutare şi cutare", cu "aşa-i în democraţie", cu tot felul de justificări stupide pentru zgomotul văzut ca distracţie şi ca indice al prosperităţii, al umflării şi creşterii nivelului de trai, tralala, tralala, tralala...! Pâine şi Circ? Sigur că da! are dreptate nenea Juvenal!

Citit 777 ori Ultima modificare Miercuri, 16 Mai 2018 17:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.