Nimic nu-i acu mai frumos cum atunci... (se vede în cifre, se vede-n cuvinte, s-aude în vreme, s-aude în timp, în trup şi în suflet)... am fost înainte, dar nu m-am citit pe răboj, pe caiet, pe jos şi pe sus, pe un colţ de-aşteptare... şi cred că e bine să plec înapoi, în clipa aceea cu literă mare, în clipa aceea rămasă totem, rămasă altar şi răspuns la-ntrebare, pe dealul cu flori şi nimicuri de câmp, sub cerul cu „am” şi cu „ai” şi cu „are”! În clip ...

Tiptil, dintr-un pliu al Memoriei, ca şi cum ar vrea să participe şi dumnealui la Sfatul Vibraţiilor cu Mutelcă, Batog, Balaban, Cherpedin, Costache şi Zimbru, apare/răsare un motan! Un motan albastru! Un motan încărcat cu Istorie! Chiar începem să credem că acest cotoşman a mai fost Aici, că nu-i străin de Plita în jurul căreia încercăm cu degetul apa Mării, să vedem dacă-i udă! Motanul cu blană albastră, cu ochi mari şi albaştri şi amorezaţi de-un mieunat feminin � ...

!şi mi-a bătut unu cui drept în lumină - mi l-a bătut pân-a ajuns la floare - nu avea loc pe-unde să curgă plânsul, pe unde întunericul să zboare! !am auzit un râs, aşa, de parcă stăpânul universului crezuse că pot fi clipa lui cea mai murdară, otreapa lui de şters pe unde nu se...! !stăpâne - i-am şoptit cu toată mila - degeaba ţi-i înaltă şi adâncă eternitatea şi lumina, dacă nu laşi un ochi, măcar un ochi să plângă! !eşti criminal, stăpâne... nicioda ...

o, caii mei!... o, caii mei!.../ v-aţi săturat cu flori de tei!... eu n-am avut şi n-am habar/ că voi râvniţi ovăz cu jar, visaţi că veţi fugi călare/ cu făt-frumos din întâmplare şi cu ileană delicată,/ veşnic logodnică şi fată de împărat cu bardă-n lună,/ ori de sărman cu minte strună... şi vă ajunge-un zmeu timid,/ cu solzi de aur şi argint, gata de sfadă şi de dor/ că doar nici lui nu i-i uşor când vede-un cal înaripat,/ cu subiect şi predicat cum se tot ...

Să vezi şi să auzi ce? Ce, crezi că n-ai ce să vezi şi să auzi? Cu vârf şi bătătorit ai de auzit şi de văzut în cest oraş din ce în ce mai trist şi mai ostenit, controlat de alegători „democraţi”, adică de „puterea populară”, adică de un discernământ îndoielnic, şubred, păgubos, de un sistem inventat de greci, adică de nişte leneşi  în stare să dea Afrodita pentru un buzunar cu seminţe!... Iată, aici şi acum, lângă Plita Memoriei, fiecare cu vibraţi ...

Sigur că da! Astea-s alimentele, asta-i vibrarea/emoţia! Ăştia-s mâncăcioşii, astea-s rezultatele din jurul plitei! Plita Memoriei! Memoria Plitei! Oamenii Plitei! Oamenii Memoriei! Şi toţi... parcă se gândesc la Atunci! Nu, nu parcă se gândesc, ci chiar se gândesc la Atunci! Tocmai la Atunci, la Duminica Orbului, adicătelea! Când au/am ales praful şi pulberea de pe tobă! Când s-a ştampilat Zădărnicia şi Absurdul! Când s-a dat cu stângu-n dreptul! Când s-a legiferat nă ...

(epitaf - la mormântul lui Sergiu Dumitrescu, un semn că am călătorit împreună, pe cărarea dintre cântecul de leagăn şi prohod)Uite, chiar aşa m-am uitat într-o bună dimineaţă şi am zis: mamă, cât nisip am în ochi! tată, cât nisip am în faţă! Uite, chiar aşa m-am uitat într-o bună amiază şi am zis: mamă, cât praf şi câtă pulbere! tată, cât nimic peste tot se lasă! Uite, chiar aşa m-am uitat într-o bună seară şi am zis: mamă, ce crepuscul mai dă dumne ...

Moto 1: !tot mai adânc tot mai adânc/ îndes iluzii în oblânc/ tot mai târziu şi mai la deal/ cruce şi linişte şi cal// şi mai demult tot mai demult/ mă pregătesc de început/ erai pe unde nici n-ai fost/ ştiu toată moartea pe de rost! (Iolanda Cremene) Moto 2: !m-aş sinucide/ moartea zâmbeşte foarte frumos/ dar mă înving ideile lui tata/ el a mers până la moarte/ şi înapoi/ pe jos/ şi a netezit cărarea luminii/ cu lopata// naiv/ ca pe o proastă/ am alungat din vis fil ...

Fiecare înghite ce şi-a luat de pe plită. Că aşa-i plita memoriei: încărcată cu tot ce poate fi mai bun, chiar dacă nu şi mult. Fiecare înghite şi tace. Parcă nimeni nu mai are nici un fel de curaj, aici şi acum, lângă şi în memoria plitei. Fiecare înghite şi se uită la fiecare. Numai la sine nu se poate uita. Eu, de pildă, mă uit în ochii lui Ion Batog şi am revelaţia vibraţiilor înalte, a mişcărilor sufleteşti cu frecvenţă divină. Nici nu cred că ar putea fi ...

Sigur că da... plita dregătorului Ion Emil Batog e încărcată cu bucate, dar şi cu memorii! Şi ne întrebăm, cum poetul Francois Villon, pe bună dreptate, în urmă cu peste cinci sute cincizeci de ani: „unde sunt zăpezile de altădată?”... Fiindcă, îl auzim pe convivul Ion Mutelcă, „asta nu-i iarnă, domnilor contemporani! nu! asta-i farsă!”... şi-l auzim şi pe comeseanul Vasile Cherpedin: „iarna asta încape-ntr-un frigider!”... şi pe dregător: „ehei, fraţilor! ...