Observaţii preliminare despre Alin(t)(a)(re)

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

La noapte, după ce răsare toată Luna, te aştept în Livada cu Vişine!/ Vreau să-ţi spun şi să vezi cum Cerul nu mai are pe ce să se sprijine!/ Şi cum chiar e gata să se desprindă şi să cadă pe Pământ,/ unde tu ai mai fost fiindcă eşti, dar şi eu am mai fost fiindcă sunt!// Hai, nu mai sta pe gânduri, trebuie să vii cât mai repede într-această Livadă! Uite, chiar acuma se sfărâmă Luna şi chiar acuma începe să cadă!/ Chiar acuma începe căderea Cerului pe mine! Şi chiar acuma se aud toate punctele de vedere!/ Vino, te rog, în Livada de Vişini! Te rog să vii şi să aduci o poală cu mere!/ Să muşcăm (împreună) Păcatul! Să mâncăm (împreună) bucuria de a nu şti/ Cântecul Lebedei în deşert, însă şi Tăcerea Lebedei din fiecare zi!//

Hai să mâncăm vişine în livada cu mere,/ şi mere în livada cu vişine,/ şi cerul, şi punctul de vedere!/...nimic nu mai are pe ce să se sprijine!// Aici, acolo, unde-s, unde nu-s/ plus, minus, zero, semn de întâmplare,/ totul pogoară, totul se ridică/ din frumuseţea ta devastatoare!// Totul ajunge făr-a se fi-ntors.../ dar, fără milă, fulgeră şi doare/ straşnic, dar sfânt...rămâne-(n veşnicie)/ prin frumuseţea ta devastatoare!// Să fi ştiut că nu am să mai ştiu/ de mine-n ast-amarnică visare,/ aş fi plecat demult, cât mai departe,/ cu frumuseţea ta devastatoare!// Nu-i prea târziu?!...e paradis?!...infern?!.../ orice ar fi, e tot purificare!.../ Ascunde-mă, de vrei, tocmai acolo,/ în frumuseţea ta devastatoare!// Alinare, alinare,/ ai la piept nu-mă-uitare!/ şi în ochi ai o aleasă/ floare crizantemireasă!/ Alinare, alinarea/ îmi usucă depărtarea,/ îmi vesteşte învierea!.../ vezi cum vine-apropierea?/ vezi cât de frumoasă-i pânda/ şi ce dulce e osânda/ şi cad frunze peste lire:/ lacrimi de crizantemire?// Ce splendoare, alinare!/ cum să n-am nu-te-uitare?/...cine te alintă, oare,/ doamna mea alintătoare?/ hai, alină-mă, alină,/ cât mai am pe ochi lumină!// Doamnă lungă alinare, vrei să-mi fii cerneală, oare?/ şi să-mi scriu, să scriu cu tine:/ foaie verde mărăcine,/ doamne, ce frumoasă floare/ pe alături de cărare!/ chiar de-nţeapă, alint are.../ Alin(t)(a)(re), Alin(a)(re)!// Şi mi te văd în lanul de cicoare/ lungă şi naltă ca o Alintare/ de zile mari, aşa, numai duminici/ adânci în largul ochilor hercinici!// Şi mi te văd în lanul de cucută/ necunoscută ca o cunoscută/ splendidă, amăruie-nsingurare/ şi mult râvnită ca o vindecare!// Şi mi te văd în lanul cu tristeţe/ cum te-mpresoară macii, să-(ţi) înveţe/ sărutul pâinii,/ să-ţi dureze-n Cale/ miros de Grâu şi Linişti Catedrale!//...Sigur că da! Nu?

Citit 969 ori Ultima modificare Marți, 27 Iunie 2017 19:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.