Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Nu a avut finalul fericit al operei shakespeariene, dar s-a manifestat mai ceva ca un mănunchi de intrigi şi încurcături sentimentale. Furtuna gălăţeană de ieri s-a lăsat cu trunchiuri de copac smulse din rădăcini – în faţă la Parfumul Teilor, chiar în vecinătatea chioşcului „Viaţa liberă” (FOTO 1). Dar şi cu panouri îndoite simetric şi lipite la pământ la Inelul de Rocadă (FOTO 2). Sau crengi rupte şi maşini înverzite la Spicu (FOTO 3). Nu mai mare de 33 de kil ...
* Nemulţumirile legate de administrarea Parcului Natural Lunca Joasă a Prutului Inferior devin din ce în ce mai multe * De această dată vorbim despre reacţia primăriilor din zona protejată * Reprezentanţii Consiliului Local Oancea, una dintre cele mai mari comune cuprinse în acest parc, resping categoric în acest moment orice formă de colaborare cu asociaţia care administrează parcul natural * AJPS solicită primăriilor tone de documente pentru a putea întocmi un plan de manageme ...
* Plin la venire, plin la miezul nopţii, plin şi la plecare * Gratuit, dar şi pe bani * Insomniaci, curioşi, adulţi, copii, adolescente parfumate cu Chanel şi cu urechi ocupate de I-Pod-ul primit la ultima leafă a părinţilor, toţi ne-am îngrămădit şi ne-am cunoscut, anonim, pe holurile Muzeului de Ştiinţele Naturii, în Noaptea Muzeelor. De neînchipuit, dar dacă până şi pe mine – care mă uit la amatorii de muzee cam ca ţăranul la girafă, mormăind în barbă că realit ...
În această seară, de la ora 19,00, Casa de Cultură a Studenţilor Galaţi găzduieşte un concert umanitar dedicat lui Pavel, un copil de 6 ani care are autism. Maria Magdalena Dănăilă şi chitara sa, Violeta Bostan, elevă la Liceul de Artă, cu flautul ei fermecat, Robert Ciobanenco şi magiile sale, „fluturaşii” de la Grădiniţa „Parfumul Teilor”, dar şi o formaţie cu clarinet, pianină şi vioară, toţi vor spune câte o poveste. Campania „Poveste pentru Pavel” este s ...
Zilele acestea s-au adunat alte lucrări ale elevilor care doresc să participe la Concursul de eseuri „Hristos împărtăşit copiilor şi tinerilor”. Concursul este organizat de Filiala UZP Galaţi - prin cotidianul „Viaţa liberă” - şi de Arhiepiscopia „Dunării de Jos” şi are binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Casian al Dunării de Jos.Şi în aceste ultime zile, înainte de validare, aşteptăm gândurile şi mărturiile dumneavostră scrise despre faptele bune, despre ...
Sute de gălăţeni impresionaţi de povestea fetiţei de numai 4 ani – Alexandra Sima, rămasă fără mânuţa stângă în urma unui stupid accident de circulaţie, au semnat pentru a dona cei doi la sută din impozit. Ne-au mai ajutat angajaţii de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii, Procuratură, Institutul de Proiectări, Grădiniţa Nr. 43, Distrigaz, şcoala şi grădiniţa din Izvoarele, SC Dial Security. Mulţumim sutelor de oameni care ne-au onorat cu încrederea şi au dona ...
* Furnalele de azi, plăcerile amânate de mâine * Mă fac că uit cât de mult visez să dispar de aici, dintr-un loc pe care îl iubesc de mor, din peisajul meu cu furnale, şi poluare, şi iarbă murdară, şi siderurgişti nemulţumiţi de salarii. Cât de mult vreau să pot pune mai multă benzină decât îmi permit în rezervorul Logănelului cel înfometat de vreo 300 de lei plinul, şi să mă afund în drum, ascunzându-mi iubirea şi pe mine de restul lumii de ştiri, şi de pensii r ...
Dragi stăpâni de animale, dacă doriţi să le arătaţi tuturor cât de frumos, haios, simpatic ori ciudăţel este animalul dumneavoastră de companie, trimiteţi pe adresa de mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
document.getElementById('cloak18820b0ee0d77af9f2fe954528b39bcf').innerHTML = '';
var prefix = 'ma' + 'il' + 'to';
var path = 'hr' + 'ef' + '=';
var addy18820b0ee0d77af9f2fe954528b39bcf = 'a ...
Rochia de prinţesă pe care orice mireasă şi-o doreşte costă bani buni. Odată cumpărată şi purtată în ziua cea mare, rochia ajunge să ocupe spaţiu generos în dulap, iar cercurile crinolinei sunt ascunse prin vreo debara. Mai nou, miresele îşi pot „amortiza” parte din investiţie vânzându-şi rochiile purtate doar o singură dată (în viaţă). E suficient să daţi o căutare „vând rochie de mireasă” şi o să fiţi inundat cu oferte şi site-uri profesionalizate pe ...
Duminica a VII-a de la Învierea Domnului este a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, de la Niceea, anuil 325. Totodată, în biserici se va citi Evanghelia după Ioan, pericopa 17 (1-13) despre Rugăciunea lui Iisus. Pentru că a fost sărbătoarea Înălţarea Domnului, până la Cincizecime ne salutăm cu „Hristos S-a înălţat!”. „Adevărat S-a înălţat!”, răspunde cel care primeşte această veste. ...