Vicii versus vise

Vicii versus vise
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Furnalele de azi, plăcerile amânate de mâine *

Mă fac că uit cât de mult visez să dispar de aici, dintr-un loc pe care îl iubesc de mor, din peisajul meu cu furnale, şi poluare, şi iarbă murdară, şi siderurgişti nemulţumiţi de salarii.

Cât de mult vreau să pot pune mai multă benzină decât îmi permit în rezervorul Logănelului cel înfometat de vreo 300 de lei plinul, şi să mă afund în drum, ascunzându-mi iubirea şi pe mine de restul lumii de ştiri, şi de pensii reduse şi de comentarii târzii şi amare ca ciocolata modernă, care nu îngraşă decât dacă citeşti despre ea.

Refuz să-mi ascult sufletul şi să ştiu că deja mă doare că a mai trecut o joi, iar eu vreau să rămână joi, să nu mai crească un rid, să nu mai treacă un an de săptămâni nemişcate.      

Mai întâi, îngheţata de lămâie

Le mănânc în ordine, căinându-mă pentru fiecare gram care îmi alunecă pe gâtlej. Dar dacă iau patru cupe de aer dulce îngheţat, prima guguloaie pe care o mănânc este şi cea mai puţin preferată.

Adică dintre lămâie, pepene galben, tiramisu şi ciocolată - încep cu lămâia, ronţăi în ciudă penele galben cu nucă înfiptă în miez şi firul de dulceaţă copleşitor de diabetică, dau iama în ciocolată, iar tiramisu-ul mi-l rezerv între desfătare.

Durează cu un minut mai mult să termin ultimul guguloi, iar raiul începe să adie în respiraţia mea.

Nici sucul nu mi-l mai beau, de dragul unui zahăr atât de sadic de bun, încât merită conservat măcar cu un minut mai mult decât regimul draconic care îl va urma.

Aştept

Urăsc probele la magazinele de haine. Le urăsc, pentru că atunci când mă îndrăgostesc de câte o boarfă – şi se întâmplă doar dacă respectiva ţoală are preţuri care rivalizează cu, să zicem, costul întreţinerii pe timp de iarnă -, îmi ia Dumnezeu minţile.

Răspund neatentă la întrebări în restul zilei, socotind în datorii care merită făcute, de dragul unei cârpe care nici măcar nu e bumbac sută la sută.

Transpir uitându-mă la ceas şi enervându-mă pe mine, că nu i-am cerut vânzătoarei să-mi pună bluza deoparte până la 6 după-amiaza, când, la naiba, aş fi ştiut ce am de făcut!

Amân ilogic, pentru că de vrut, vreau obsesiv haina respectivă, dar dacă nu mă pedepsesc înainte de a o lua de pe umeraşul străin, parcă aş merita-o şi mai puţin decât oricum nu o merit.

Sosesc înainte de închiderea magazinului, cu mâna tremurându-mi nervos, de parcă mi-aş achita transplantul de rinichi şi plec uşurată ca după treieratul unui lan de extraverale  – cârpa îmi aparţine.

Kilograme după kilograme

De vreun an, am renunţat să mă mint. Tot de atunci, fumatul a rămas amintire, împreună cu kilogramele care nu se depuneau oricâte tone de dulciuri mâncam.

De vreo jumătate de an, îmi refuz orice conţine zahăr, amăgindu-mă că azi-mâine apar pepenii aceia imenşi, cu miez de lună roşie sau de nălucă galbenă, şi na, Scarlett din mine, n-o să-mi mai fie foame şi poftă.

Viciile însă rămân constante, ca visele pe care le tot probez, şi-mi vin, şi le pun deoparte, şi mă întorc după ele, cu altele noi.

Citit 2374 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.