* Plin la venire, plin la miezul nopţii, plin şi la plecare * Gratuit, dar şi pe bani *
Insomniaci, curioşi, adulţi, copii, adolescente parfumate cu Chanel şi cu urechi ocupate de I-Pod-ul primit la ultima leafă a părinţilor, toţi ne-am îngrămădit şi ne-am cunoscut, anonim, pe holurile Muzeului de Ştiinţele Naturii, în Noaptea Muzeelor.
De neînchipuit, dar dacă până şi pe mine – care mă uit la amatorii de muzee cam ca ţăranul la girafă, mormăind în barbă că realitatea asta sigur este defectă - m-a convins ineditul situaţiei să ies la 11 noaptea din casă, înseamnă că o fi ceva deştept în toată strategia asta cu noaptea de mai, la muzeu.
Aha
„Uite, uite, cristale ca ale lui Pazvante, de la Tecuci”, am început să îmi înghiontesc partenerul, când încă nu lăsasem încă noaptea în spate, intrând pe poarta cu senzori de la Grădina Botanică.
Atât de tare mă entuziasmaseră cuarţurile, ametistele, smaraldele, agatele, aurul brut şi alte prostii strălucitoare, gata oricând să spele creierii oricărei femei, încât nu am avut răbdare să citesc şi etichetele explicative.
„Colecţia Vasile Dănilă Pazvante”, mi-a fost indicată elegant informaţia, care şedea bine-mersi lângă fiecare pietroi colorat, că doar n-o învăţase nimeni, săraca, să vorbească.
„…n-am văzut”, am îngânat, urmărind dacă ştiinţa asemănării până la identificare a mai distrat vreun privitor. Nu, nu mai râdea nimeni.
Primiţi cu stelele?
Observatorul astronomic era deja închis când am ajuns. Programul până la ora 23 ne lăsa să ne uităm la un filmuleţ care rula de nebun sau să ne holbăm la cerul gol, lăsat să zburde pe platforma de deasupra muzeului.
Nu tu telescop, nu tu ploaie de stele (mai e pân’ la Perseide, dar putea să dea cineva o reluare, la o adică), plus un şoc cât planeta gazoasă de mare: „Unde-i Pluto?”, s-a pomenit întrebând jumătatea raţională, în faţa unei hărţi cu ordonarea mamuţilor din sistemul nostru.
Deşi nimic nu se mai ascundea în spatele vitrinei cu guguloaie ordonate, speranţa că poate Pluto a căzut de pe perete îl făcea pe partenerul meu să cerceteze atent problema.
„Pluto nu mai e planetă”, mi-am refăcut rapid aspectul intelectual, feştelit la pietroaie.
Fâl, fâl
Sectorul cu peştera m-a distrat mai rău ca filmele cu Stan şi Bran care îşi iau la revedere timp de jumătate de oră de la prietenii lor.
Păi cum, adică pereţi din izolaţie de care are şi vecina de la unu, şi stalactite şi stalagmite din hârtie igienică?!
„Cine naiba se pricepe la peşteri?”, s-a auzit un fornăit în atmosfera grea, de var proaspăt stins.
Am răspuns ca la şcoală, aşteptând să primesc un 10 şi să nu mă mai asculte tot trimestrul: „Cireşarii”.
Cu fluturii nu mă împac din principiu, că-s insecte şi că zboară, lua-i-ar naiba de fâlfâietori. Dar nu am putut să nu remarc că tot americanu’i fruncea, cu un exemplar lat cât palma şi mov ca blestemul prezidenţial.
„Ham”, zise rechinul
Am zăcut la peşti până am putut să deosebesc piranha de restul turmei. „Sunt albi şi au ochii roşii”, m-am lămurit după ce am citit pe perete cum stau lucrurile şi am renunţat la planul de a băga mâna în apă să văd care dintre ei se sesizează.
La cinematograful 3D am râs ca la filmele cu greşeli gramaticale făcute de Vanghelie.
Să vă mai zic şi că m-am ferit când un rechin a lătrat de două ori la mine, deşi grafica era mai naivă decât a unei maimuţe cu un coeficient de inteligenţă deficitar?
I-am zis pa ţestoasei care mi-a făcut semn cu picioruşul şi am tăiat-o fix la reptile.
Kill Bill stă la cutie
A doua decepţie – la reptile ori plăteai, ori nu păţeai nici măcar onoarea de a fi aruncat la pitonul indian.
Am plătit, am intrat, am ciocănit în câteva geamuri (nu aveam voie, dar Mamba Neagră era prea vioaie ca să n-o încurajăm), am identificat şerpoiul cu care dansase Britney la un MTV Movie Awards şi am tăiat-o din cel mai greu de înghiţit aer din tot universul.
Bănuiesc că pe reptile, săracele, le-a ajuns deja restricţia la apă.
Aşa că, în noaptea gratuită, am zăcut timp de două ore şi 35 de lei într-un muzeu gălăţean, lucru care mă face să cred că într-un muzeu mai de Doamne-ajută de prin Europa zaci fără să bagi de seamă o zi întreagă.
Dar să sperăm că acolo nu e nimic gratuit, că am auzit că ieftineala lor e mai scumpă ca a noastră.
