S-a dus bătrânul...n-a mai apucat
să mergem – cu sfială – în pădure
şi să-mi arate: ista-i lemn de cruce,
tăcut şi drept şi gata să îndure!
S-a dus bătrâna...tare a mai vrut
să mergem – fără frică, în tăcere –
la orizont – pe deal – şi să-mi arate:
aista-i punctul nostru de vedere!
Şi se tot duc bătrânii noştri sfinţi,
pe o cărare – nu aud regrete –
şi parcă vor să-mi spună: este bine,
sunt locuri, însă nu mai sunt bilete!
N-au apucat...însă nici eu n-am vrut,
m-am furişat în lene şi-amânare –
nu mă grăbesc...şi uit şi uit mereu –
nu-s vrednic de asemenea cărare!
