A doua spurcată
(!) ai grijă, fiule, ai grijă:/ şi asta-i piatră, chiar de pare
dulceaţă, şade într-o doară/ şi ghemuieşte calendare,
tace şi face, strânge fire/ – e foarte harnică, din fire –
n-aceeaşi plată, diabolic.../ şi-apropie de cimitire
toată suflarea...nu-i mai bine/ să spui adio şi să pleci
unde-i stăpână o secundă,/ nu ostenitul veci de veci,
nu infinitul mizerabil?.../ vicleană Parcă-i şi DECUMA:
toarnă polen deşertăciunii/ dintre atuncea şi acuma (!)
