Deseară te-aştept în ogradă,/ pe Prispa din Pleavă şi Clisă –
te-aştept cu dulceaţă amară,/ te-aştept cu Psaltirea deschisă!
Am numai o Vorbă – o vorbă/ Adâncă şi Naltă şi Dreaptă
şi Scurtă şi Clară şi Simplă/ şi (s)pusă taman lângă Faptă!
Hai, intră n-ogradă...că-i seară/ cu Greieri şi Lună, cu toată
smerirea de-atuncea – nu-ţi pare/ că nu s-a-ntâmplat niciodată?
Nu-ţi pare că Totu-i ca-n Carte?/ nu-ţi pare că vorba e goală?
Că Timpul şi Spaţiul secundei/ (n)-aşteaptă-n zadar socoteală?
Ia nu(mă)uitarea aceasta,/ din vremea aceea, Marie –
ascultă o Vorbă, ascult-o/ cât încă-i Curată şi-i Vie!
O clipă măcar fii atentă/ la Cel care Plânge când scrie
cum geme şi cum vrea să moară/ Pământul umplut cu Sicrie!