Reacțiile la vestea că Silvio Berlusconi va demisiona din funcția de premier a fost primită, oarecum, cu destule de rezerve de simplii cetățeni. ”Il Cavaliere” s-a remarcat întotdeauna prin apetitul pentru putere, poate chiar pentru prea multă putere… De altfel, pasul decisiv nu a fost făcut prin vreun act de conștiință al premierului, ci prin pierderea majorității parlamentare din parlament.
Faptul că Berlusconi se mai află astăzi în fruntea Executivului se datorează doar faptului că trebuie duse la sfârșit angajamentele de reformă financiară luate de Italia în cadrul recentului summit G20. ”Il Cavaliere” a devenit indezirabil nu numai în fața propriilor cetățeni, cota sa de popularitate fiind de sub 22 la sută, ci chiar și în fața foștilor aliați politici. Demisia cerută lui Berlusconi de liderul Ligii Nordului, Umerto Bossi, membru și în Executivul italian, nu este decât o oficializare a acestei stări de lucruri. În ce privește relațiile din exterior, precedentul Grecia a demonstrat cât de periculoasă poate deveni, la o adică, și situația din Italia. ”Il Caviliere” este pereceput mai degrabă ca un factor de risc, decât ca un factor de echilibru, iar acest lucru se vede inclusiv în… dobânzile la care Roma a ajuns să se împrumute.
Ultimul lucru de care pare a avea astăzi Italia este un premier excentric și cu preocupări mai mult decât controversate. S-a terminat cu ”bunga-bunga”, Italia este pe marginea prăpăstiei, iar la cârma Executivului este nevoie de o personalitate care să se bucure de credibilitate și în mediile politice interne, și în cel externe. Ultimul act din guvernarea lui Berlusconi se va consuma, cel mai probabil, undeva pe la sfârșitul lunii. Mai departe președintele Italiei, Girogio Napolitano, va trebui să medieze forțele politice în formarea unui nou guvern. Un eșec în aceste negocieri ar însemna alegeri anticipate. La modul teoretic, poate că o asemenea variantă nu ar fi una rea, ar permite limpezirea apelor politice după anii în care scena publică a fost dominată de ”Il Cavaliere”. Pe de altă parte, în condiții de instabilitate financiară, vârtejul alegerilor ar putea să accentueze criza economică. Deocamdată nu ne rămâne decât să așteptăm ca Berlusconi să facă pasul înapoi. Dar poate că ne-am grăbi dacă am spune că nu vom mai auzi niciodată de el. Când este vorba de un astfel de personaj, cel mai înțelept ar fi ca „niciodată să nu spunem niciodată”.
