Nici nu a apucat să se facă numirile la conducerea noilor ministere ale noului guvern elen, condus de Giorgios Papademos, că din rândurile ”uniunii naționale” se fac deja auzite primele nemulțumiri. De această dată, protagonistul ”bocitoarelor” este Antonis Samaras, liderul opoziției care a avut săptămâna trecută satisfacția de a-l vedea doborât pe fostul premier, Giorgios Papndreou. Ironie a sorții, Samaras este chemat să susțină planul de austeritate pe care tot el l-a criticat timp îndelungat.
Doar perspectiva excluderii Greciei din zona euro pare a-l fi constrâns pe Samaras să cedeze, dar asta nu pentru mult timp… Planul de austeritate și condițiile impuse de creditori sunt din nou contestate. Cât privește semnarea angajamentului de asumare a planului de austeritate, așa cum a propus comisarul Olli Rehn, nici nu poate fi vorba.
Dar în ciuda cerbiciei lui Samaras, un lucru este cert: nimeni nu mai este dispus că facă Greciei vreo concesie sau să-i mai accepte ”extravagențele” de pe scena politică. Dacă până acum ideea unui faliment al Greciei sau chiar excluderea ei din zona euro păreau de neconceput, astăzi acestea reprezintă evenimente perfect posibile, acceptabile și, pentru unii, chiar dezirabile. Pe termen scurt, Grecia are nevoie de o noua tranșă de opt miliarde de euro convenită cu creditorii - Comisia Europeană, Banca Central Europeană și FMI. Dar fără aprobarea planului de austeritate, liderii europeni au declarat cât se poate de clar că nu vor mai elibera nici un cent. Degeaba pe la colțuri Samaras acuză ”dictatura” Uniunii Europene în general, a Germaniei în particular.
Nu Germania a încălcat prevederile Pactului de Stabilitate și Cooperare, nu Uniunea Europeană a fost cea care a forțat Grecia să intre în zona euro. Acum Atena nu poate cere să fie salvată, să i se șteargă datoriile, iar viața să meargă înainte ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Pur și simplu, într-un fel sau altul, Grecia trebuie să respecte regulile jocului și să plătească pentru datorii nesăbuite pe care le-a făcut. De altfel, aici nu este vorba numai de Grecia, ci și de Italia, Portugalia sau Irlanda. Evoluția crizei datoriilor a făcut vizibil faptul că zona euro nu poate rezista fără o integrare mai profundă în domeniul politic și financiar. Desigur, unii poate că ar spune că moneda euro ar fi trebuit să fie ultimul pas în această integrare, dar acum este prea târziu pentru a mai da înapoi. De altfel, nici chiar revoltatul Antonis Samaras nu și-ar dori ca Grecia să iasă din zona euro, dar ca în orice contract trebuie acceptat că, pe lângă beneficii, există și obligații. După foarte mulți ani de eludare a ”contractului” zonei euro, Grecia și alte state asemenea ei sunt chemate să-și asume obligațiile. În rest, fiecare, inclusiv Grecia, inclusiv Samaras, își asumă propriile alegeri, după propriile ”clauze de conștiință”.
