S-a întors roata?!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Italia este aproape de colaps! O spun specialiştii, care prevăd un faliment de răsunet şi dezintegrarea zonei euro, dacă italienii nu contractează un împrumut de la veşnicii „prieteni” ai celor aflaţi pe marginea prăpastiei: FMI, UE şi Banca Mondială.

Cam de 600 de miliarde de euro ar avea nevoie Italia (de cinci ori Produsul Intern al României!) cel puţin pentru a se amăgi că va scăpa de criză. Grecia a contractat 110 miliarde de euro de la FMI şi tot nu se simte mai bine.

Ambele ţări par să se fi regăsit în acelaşi salon de spital, pe paturi diferite, dar cu aceeaşi boală. Singura diferenţă e că Grecia seamănă cu un mic copil, în timp ce Italia aduce cu un adult, al cărui deces va atrage repercursiuni şi mai grave asupra celorlalţi membri ai familiei, în cazul de faţă ai familiei euro.

Dar pentru a înţelege situaţia gravă care se petrece în Italia cel mai bun caz de analizat este cel al unui român din Suceava. A muncit ani de zile în peninsulă, dar acum construieşte case în ţară. Motivul? Să-şi întreţină familia din Italia (rămasă acolo din motive obiective). Este halucinant să ajungi să munceşti în România pentru a-ţi câştiga traiul, după ce ani de zile ai sperat să te îmbogăţeşti în Italia. Chiar s-a întors roata?!

Aceasta este adevărata criză din ţara care cândva era destinaţia perfectă pentru un loc de muncă. Italienii nu mai au nevoie de bone sau de femei pentru curăţenie din România şi cu atât mai puţin de români care să lucreze în construcţii. În zilele acestea nici ei nu îşi mai găsesc un job, fabricile făcând concedieri colective în masă.

O fi vina fostului premier Silvio Berlusconi, prea ocupat uneori cu domnişoarele, o fi vina altcuiva, este irelevant acum. Cert este că Italia are nevoie de o intervenţie în stil pompieristic, pentru a limita pe cât posibil efectele negative asupra zonei euro. Timpul este scurt, până la Summitul Euro de pe 9 decembrie. Un posibil acord între membrii Uniunii Europene până la această dată ar putea salva moneda unică. Dacă nu, scenariul dramatic sună cam aşa: „Apoi există riscul unei recesiuni lungi, posibil o adevărată depresie”, a spus economistul Wolfgang Munchau.

Citit 7350 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.