Lumea diplomatică a fost luată prin surprindere de ieşirea din letargie a Rusiei vizavi de evenimentele din Siria. Chiar şi pentru standardele Moscovei, aliat tradiţional al autorităţilor de la Damasc, excesele regimului Bashar al-Assad nu mai pot fi ignorate. De mai bine de nouă luni de zile Rusia blochează în Consiliul de Securitate ONU orice sancţiune la adresa Siriei.
Unii au văzut în asta un gest de frondă la adresa Occidentului, dar nici nu pot fi trecute cu vedere cele 5.000 de victime ucise în timpul represiunii manifestaţiilor opoziţiei. Moscova a simţit, probabil, că susţinând un regim sângeros riscă să se autoizoleze în plan internaţional. În plus, iniţierea propriului proiect de rezoluţie la adresa Siriei plasează Rusia într-o poziţie ofensivă faţă de cei ce-i criticau tăcerea de până acum.
În acelaşi timp nu poate fi trecut cu vederea că, în proiectul de document înaintat de Rusia, sunt criticate deopotrivă forţele susţinătorilor lui Bashar al-Assad şi cele raliate partidelor de opoziţie. Practic se atribuie o vină comună tuturor părţilor şi, implicit, din afară, face mai grea susţinerea unei tabere sau alta. Această formulare este probabil menită să evite repetarea unor evenimente precum cele din Libia, când o rezoluţie clar îndreptată împotriva lui Muammar Gaddafi a servit drept alibi forţelor militare occidentale pentru a interveni în favoarea trupelor rebele.
Rusia susţine ferm „neamestecul în treburile interne ale statelor”, conştientă fiind că o schimbare de regim ar putea să-i fie defavorabilă din punct de vedere strategic şi ar putea marca o extindere în regiune a influenţei occidentale în general, a celei americane în particular. Pe de altă parte nu se poate ignora faptul că, într-adevăr, Siria se află într-o poziţie foarte sensibilă, iar destabilizarea ţării printr-un război ar putea, în ultimă instanţă, să însemne destabilizarea întregii regiuni.
Prin iniţierea rezoluţiei, Rusia încearcă să mai scape de presiunile externe, dar în acelaşi timp să împingă autorităţile de la Damasc spre un gen de concesii care, măcar în parte, să dea satisfacţie forţelor de opoziţie. Din păcate, este posibil ca măsura să amâne doar un deznodământ al acestei perioade sângeroase din istoria Siria. Cele două tabere sunt deja pe poziţii ce par ireconciliabile şi e puţin probabil că vreuna dintre ele va accepta să-ţi exercite prezenţa cu jumătăţi de măsură.
