Sfârşitul de an aduce pentru români şi o veste bună. Italia a anunţat că ridică restricţiile pentru lucrătorii români şi bulgari începând de la 1 ianuarie 2012, în condiţiile în care mai sunt nouă ţări din spaţiul comunitar care au decis să menţină barierele. Ce-i drept, multe dintre segmentele pieţei muncii italiene erau deja deschise, dar pe fondul crizei economice gestul are şi o încărcătură politică aparte. Cel mai important lucru este acela că, din punct de vedere legal, românii vor avea în Italia aceleaşi drepturi ca oricare alţi cetăţeni ai Uniunii Europene.
Autorităţile de la Roma n-au încercat să invoce eventualele „perturbări grave” pe care românii şi bulgarii ar putea să le producă pe piaţa muncii, aşa cum au făcut-o state cu o situaţie economică mai solidă, precum Marea Britanie, Olanda sau Belgia. În condiţiile în care, până acum vreun an românii deveniseră ţinta unor atacuri xenofobe, gestul făcut de Italia nu este numai în linia tratatelor europene, ci şi pe linia normalizării relaţiilor bilaterale. Poziţia Romei este importantă fie şi numai dacă ţinem cont că, în prezent, aproape un milion de români deja trăiesc şi muncesc în Italia, fiind una dintre principalele ţări de destinaţie pentru cei ce încearcă să-şi croiască o viaţă mai bună în străinătate.
Desigur, şi autorităţile italiene vor avea de câştigat, dat fiind faptul că eliminarea restricţiilor pe piaţa muncii va descuraja munca la negru cu implicaţii pozitive pentru întreaga economie. De altfel, studiile realizate de Comisia Europeană demonstrează că statele care şi-au deschis piaţa muncii pentru noii cetăţeni intraţi în spaţiul comunitar nu au avut decât de câştigat. Faptul că încă mai sunt ţări care preferă să aibă o atitudine ermetică este doar o dovadă că interesele politice egoiste pot prima în faţa intereselor comune. Acest lucru ar trebui să dea de gândit, pentru că, fie şi în aceste condiţii, liberalizarea totală a pieţei muncii mai poate fi împiedicată cel mult un an de zile, dar xenofobia, naţionalismului radical şi alte forme de extremism ar putea deveni o „boală lungă” în anumite ţări, cu toate consecinţele de rigoare.
