Modificarea „democratică” a Constituţiei ungare într-un sens mai degrabă… nedemocratic demonstrează că, fie şi în interiorul Uniunii Europene, considerată a fi unul dintre principalele bastioane ale libertăţilor cetăţeneşti, pot apărea „derapaje”. În cazul de faţă, majoritatea de două treimi deţinută de partidul Fidesz, al premierului Viktor Orban, partid cu puternice înclinaţii spre extrema dreaptă, a fost suficientă pentru modificarea legii fundamentale fără a o mai trece măcar printr-un referendum.
Aşa se face că, în timp ce guvernul lui Orban sărbătorea la Operă intrarea în vigoare a noii Constituţii, Budapesta devenea epicentrul uneia dintre cele mai mari manifestaţii de protest din ultimii ani. Limitarea puterii judecătoreşti, ciuntirea libertăţii presei, puteri discreţionare în numirea unor oficiali în puncte cheie sunt printre principalele consecinţe ale „Constituţiei Fidesz”. Numai că, fie şi cu o majoritate de două treimi, Viktor Orban are limite în a „şunta” regulile jocului.
Măsuri considerate drept ilegale în spaţiul comunitar, precum aşa-zisele „taxe de criză” impuse cu dedicaţie sectoarelor de comunicaţii şi energie sau chiar naţionalizarea unor fonduri de pensii private nu au făcut decât să genereze un mediu economic imprevizibil şi de care este mai bine de fereşti. Poate că prin taxele arbitrar introduse Executivul poate să obţină 250 milioane de euro la buget, dar pierde mult mai mult pe alte căi.
Ratingul ţării a fost redus de agenţiile de specialitate la categoria speculativă, statul nu poate să obţină împrumuturi decât la dobânzi uriaşe, iar negocierile pentru un nou ajutor financiar din partea FMI şi UE sunt în impas din cauza presiunilor pe care Executivul pentru a prelua controlul total asupra Băncii Centrale ungare. Dacă pieţele financiare şi mediul de afaceri în general par a fi reacţionat în timp real faţă de „extravaganţele” autoritariste ale regimului Orban, comunitatea internaţională pare încă descumpănită de cele ce se întâmplă în Ungaria. Deocamdată, principalele cancelarii ale lumii s-au limitat la a-şi manifesta „îngrijorarea”, dar de la „îngrijorare” la oprobriu nu-i decât un pas.
