Grigore Vieru şi Nicolae Spirescu, prieteni întru Eminescu

Grigore Vieru şi Nicolae Spirescu, prieteni întru Eminescu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

„M-a sunat cu două-trei zile înainte să moară şi mi-a spus că i-e dor de mine. «Frate Nic, vino să ne vedem». I-am promis că poate de ziua mea, pe 24 ianuarie, dar n-am mai apucat”, spune pictorul Nicolae Spirescu, arătând spre un portret neterminat al lui Grigore Vieru.

Vorbeşte cu o seninătate şi o detaşare care par pentru moment ciudate. Însă pentru unii oameni, trecutul are mai multă valoare decât prezentul şi viitorul. Astfel reuşesc să menţină o legătură indestructibilă cu cei dispăruţi.

„Eminescu ne-a legat”

„Ne-am cunoscut în 1989, când se împlineau 100 de ani de la moartea lui Eminescu. Eu am făcut atunci o expoziţie dedicată acestui moment.

A venit special să-mi vadă lucrările. Mi-a spus: «Eminescu e şi al nostru. Hai să ducem expoziţia şi în Basarabia». Am vorbit cu persoana care era atunci şefa la cultură, apoi cu Suzana Gâdea, de la Bucureşti. Mi-au spus că pot să merg. Am încărcat tablourile în maşină, iar la graniţă, după ce ne-au răvăşit toate lucrările, nu ne-au lăsat să trecem. Dar mi-am câştigat un prieten nemaipomenit. Eminescu ne-a legat”, povesteşte artistul plastic.

Grigore Vieru a fost de multe ori în atelierul pictorului gălăţean. Îi plăceau nespus lucrările sale. Pe birou, în atelier, pictorul păstrează aproape o carte de-a lui Vieru, pe care acesta-i  scrisese: „Fratelui Nicolae Spirescu, de ale cărui culori îţi poţi alipi obrazul ca de obrazul mamei”.

Mă uit la portretul neterminat. Un Vieru tânăr, cu ochii de flacără, în care arde toată dragostea de limba română şi de tot ce-i românesc. Parcă are ceva în comun cu imaginea lui Eminescu. Este exact figura care ar putea rămâne emblematică pentru poetul basarabean.

Citit 1086 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.