Venită din partea preşedintelui Viktor Ianukovici, declaraţia potrivit căreia aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană este o prioritate pentru Kiev pare puţin stranie. Ascensiunea actualului preşedinte ucrainean s-a bazat în special pe înclinaţiile lui rusofone, iar a privi spre Bruxelles nu este tocmai în linia agreată de Moscova.
Desigur, în politică se spun multe. O declaraţie de conjunctură la trei zile de la parafarea Acordului de asociere dintre UE şi Ucraina nu costă nimic. Asta mai ales că, la modul practic, în acord nici nu se precizează un orizont de timp în care Ucraina ar putea să se alăture spaţiului comunitar. Adevărul este că, din punct de vedere politic, extinderea Uniunii Europene a devenit de-a lungul anilor din ce în ce mai dificilă. După valul din 2004 al celor zece state Central şi Est - Europene, urmat de aderarea în 2007 a României şi Bulgariei, UE pare a avea nevoie de o pauză de refacere.
Decalajele economice şi sociale între diferite regiuni ale spaţiului comunitar sunt numeroase, iar a adăuga şi „zestrea” Ucrainei ar îngreuna şi mai mult situaţia. Nu este un secret că mulţi dintre cetăţenii ţărilor europene mai dezvoltate nu privesc cu ochi buni politicile de coeziune, considerând că resursele îndreptate în această direcţie ar trebui să fie folosite în interesul ţării din care provin.
Desigur, cetăţenii în cauză trec cu vederea avantajele ce decurg din constituirea unei pieţe comune, din constituirea unui spaţiu de securitate european a convergenţei politice pe scena internaţională, dar asta este o altă poveste. De asemenea, perspectivele Ucrainei de a adera la UE sunt în prezent destul de fragile, în condiţiile în care Rusia a redevenit extrem de posesivă din punct de vedere geopolitic în spaţiul ex-sovietic.
Parafarea acordului dintre UE şi Ucraina este, după cum afirmau şi oficialii celor două părţi, un pas mai degrabă de natură tehnică, iar semnarea efectivă a acestuia are nevoie de paşi politici mai consistenţi. UE pune accent pe un tratament corect pentru liderul opoziţiei de la Kiev, Iulia Timoşenko, ce a fost condamnată la şapte ani de închisoare pentru presupuse abuzuri de putere în timpul mandatului ei de premier. De asemenea, un test vor fi şi alegerile legislative din octombrie, UE având unele dubii asupra capacităţii/dorinţei autorităţilor de la Kiev de a încadra pe deplin în normele democratice.
Desigur, după acordul cu UE şi Rusia ar putea să vină cu o ofertă interesantă, una privind preţul gazelor, pentru a da un exemplu. Rusia a devenit mai abilă în a-şi ademeni aliaţii prin oferirea unor avantaje economice. Dar, la urma-urmei, nu ea a inventat acest fel de strategie, ci mai degrabă Bruxellesul.
