Chiar astăzi, dimineaţă, au înflorit salcâmii!...
privindu-i cum rimează, ziceam: stăpâne, ale
cui sunt aceste haruri ce ştiu a pogorî?...mi-i
aşa de dor...şi-mi vine să merg numai la vale!
Chiar astăzi, dimineaţă, cu sufletu-n vibrare,
cu ochii pe fereastră, spre larguri abisale,
cu inima crescută cât carul tău cel mare...
m-am fermecat cu albul desăvârşirii tale!
Chiar astăzi, dimineaţă, printre salcâmi, cu sama
că totul şi nimicul nicicând nu pot fi gata,
l-am auzit pe tata cum o striga pe mama
din ceruri, şi pe mama cum îl striga pe tata
din ceruri, să se-ntoarcă n-această frumuseţe
tăcută, efemeră, dar şi minunăţie,
să-mi dea dezlegătură la plâns şi să mă-nveţe
cât de puţin înseamnă o-ntreagă veşnicie!