Stau cu tânărul tata Gheorghe pe prispa dinspre Răsărit
şi ne uităm pe dealurile cu grâu şi cu porumb
şi cu pădure şi cu vie şi cu schit
şi cu tot ce-nsemnează în Viaţa aceasta frumos şi scump...
şi zic: i-auzi, tată, plânge mama Ruxandra
acolo şi acolo şi acolo...o fi având vro suferire...!
nu, nu plânge Maică-ta, nu plânge Maică-ta...ci plouă! –
zice tata...şi întinde mâinile amândouă
înspre Cerul cu atâta şi atâta mult-aşteptată dumnezeire!
Stau cu bătrânul tata Gheorghe pe prispa dinspre Apus
şi ne uităm pe dealurile goale şi triste...
şi zic: i-auzi, tată, ce mai plouă, ce mai plouă...!...
iar tata nu zice nimic...şi caută cu ochii în Sus...
şi-l aud: nu, nu plouă, nu plouă...ci plânge Maică-ta,
plânge Maică-ta...vrea să spună Ceva fără Cuvinte...
despre păsări care cântă ca şi cum ar scrie pe morminte!!!
